Cerșetorii noștri cei de toate zilele
Azi dimineață, în tramvai. O voce oarecum familiară intonează un refren cunoscut: "vă rog, vreau să iau și eu o pâine, mi-e foame". În mod neașteptat, nimeni nu reacționează. Trec câteva zeci de secunde apăsătoare. Mă uit până la urmă la el. Pantofi stilați, dar foarte uzați, probabil "de căpătat"; blugi ușor uzați; ochelari cu lentile foarte groase. Nu pare chiar tipul de cerșetor de lux. Parcă nu l-am mai auzit de mult prin tramvaiul 32. S-a urcat de la "11 iunie", vorbește într-un mod cântat, de parcă ar ține o slujbă. Probabil își face veacul pe lângă biserica de acolo. O femeie îl apostrofează până la urmă că sigur nu pentru pâine vrea banii... ***