De ce nu m-am dus la Google

De ce nu m-am dus la Google

 Ca să fie clar de la început, nu am parcurs decât primele 3 interviuri telefonice pentru Google, nu pot spune că sunt "material Google" cu acte în regulă.

Povestea

 Am fost contactat de Google prin Linkedin şi am avut 3 interviuri telefonice la care se pare că am răspuns mulţumitor. Am fost invitat la o zi de interviu la unul dintre centrele Google din London, Dublin sau Zurich.

 Pe de o parte să lucrez la Google era un vis al meu mai vechi, un fel de firmă de soft ideală. Pe de altă parte nu-mi doream să lucrez în afara ţării (scrisesem şi în CV). Înainte de a-i pune la cheltuială (călatoria era plătită de Google) am simţit nevoia să mă hotărăsc într-un fel, şi am decis să refuz politicos invitaţia.

Călătoria în sine nu m-ar fi încântat neapărat, m-am cam săturat de vizitat tări străine. Mi-ar fi plăcut totuşi să vizitez Google, să discut cu inginerii de acolo, dar nu era corect din partea mea să nu le spun.

 Poate nu aş fi trecut nici interviul, ştiu un programator cu mai multă experienţă decât mine în programare care nu a fost angajat pâna la urmă. Pe de altă parte era un post care îmbina 3 domenii în care am o experienţa îndelungată : Software, Linux/Unix, Networking.

Mai puţin de 0.5% dintre aplicanţi sunt angajaţi. Este deci un grup foarte elitist, ceea ce la mine s-ar contoriza un pic la minus, nu-mi place să mă bulucesc unde se înghesuie toată lumea. Firmele foarte curtate sunt probabil şi mai capricioase. Totuşi dacă jobul ar fi fost în România probabil mi-ar fi plăcut să lucrez la Google.

 M-am gândit şi la posibilitatea că aş fi putut fi supracalificat pentru post. Până la urmă din 4000 angajaţi pe an, sigur sunt şi nişte posturi la munca mai de jos.
Visul meu ar fi să inovez ceva foarte important în zona algoritmilor. Mi-e realmente greu să-mi dovedesc chiar şi mie că aş fi în stare de aşa ceva, mai ales că proiectele mele personale cam stau în stadiul de proiect din lipsă de timp, energie şi chef.


 De ce ?

  Am lucrat în afara tării şi sincer nu m-a dat pe spate. M-am acomodat greu cu mâncarea de exemplu, şi sunt multe lucruri pe care trebuie să le iei de la zero, să cunoşti legile, obiceiurile, unde poţi obţine un anumit serviciu. De multe ori mi-e greu să comunic şi în română, darămite într-o limbă străină...

 Relocarea vine cu nişte costuri ascunse pe care nu toată lumea le ia în seama. Trebuie renunţat la multe investiţii materiale şi afective. Este relativ uşor dacă eşti pe val, dacă eşti sănătos şi nu ai nevoie decât de mâncare şi acoperiş, dar poate deveni mult mai dificil dacă ai nevoie de ajutor, de exemplu medical.

 Odata relocat, firma are o putere de "negociere" mult mai mare asupra ta, depinzi de ea pentru viză, nu îţi poţi găsi altceva de lucru foarte rapid. Trebuie să ai puşi de o parte banii de întoarcere, iar dacă trebuie să te întorci pe neaşteptate pierzi destul de mult (avion mai scump, lucruri cumpărate în ideea că vei rămâne acolo etc).

  Ar mai fi un fapt, mai subtil. Psihicul uman evaluează nivelul de trai destul de relativ. După un anumit nivel de bunăstare în sus contează mai mult comparaţia cu cei din jur. Depinde de la om la om, dar poţi fi mai nefericit având mai mult într-o ţară bogată, pentru că ceilalţi au şi mai mult.

  Pentru mine contează şi un factor spiritual, cred că pot aduce mai multă valoare adaugată pe lume trăind în Romania decât în altă ţară. Nu e vorba doar de rezultatul muncii, e vorba şi de clădirea unei societăţi la care mă simt dator să contribui.


 Incheiere


 Nu vreau să fac apologia rămasului în ţară, am scris acest post doar ca să se ştie că există şi alte atitudini decât trendul la modă. Prea des oamenii nu îşi exprimă parerile contrare a ceea ce ... pare opinia generală.

 Am mai scris şi ca să explic cumva postul criptic anterior : Jurnal de calatorie, Paris 2005


Republicarea articolelor este permisă cu citarea autorului