Paul Krugman book review - Preludiul crizei din 2008

Review Carte - Paul Krugman

Întoarcerea economiei declinului şi criza din 2008

- partea a II-a -

(preludiul crizei din 2008)

Pe scurt : crizele din America Latina (Mexic, Argentina), Asia (Thailanda, Indonezia, etc) şi Japonia nu au fost luate în seamă, astfel că, criza mondială din 2008 a luat sistemul economic pe nepregătite. Criza Japoneză a arătat pericolul deflaţiei într-o economie consolitată.



Introducere


Am început review-ul/digest-ul acestei cărţi în articolul precedent, unde am schiţat un model simplu de criză. În această parte voi intra mai în detaliu în teoriile dezbătute în această carte. A durat mai mult acest post, a trebuit să re-împrumut cartea pentru a-mi completa anumite lacune din memorie, sper să fi înţeles corect expunerea din carte.

 Preludiul crizei din 2008

1.  Semnale de alarmă

• majoritatea economiştilor considerau că ştiinţa economică a atins un nivel la care crize economice de mare intensitate precum cele din SUA în anii '30 pot fi preîntâmpinate, sau măcar atenuate la un nivel acceptabil social.

• în 1987, după căderea bursieră care a început la Hong Kong şi a afectat puternic SUA, Alan Greenspan (sef al FED) a reusit să "resusciteze" economia SUA injectând lichiditate, ceea ce a alimentat bule succesive. Balonul bursier a fost înlocuit cu balonul imobiliar care s-a spart în 2008.

• începând cu 1990, dupa spargerea unui balon speculativ financiar, Japonia a intrat pe o panta descendentă, rata de creştere scăzând pe parcursul unui deceniu. Nici acum Japonia nu a ieşit din aşanumita "capcană a lichidităţii", oamenii pur şi simplu nu mai vor să consume în ciuda reducerii spre zero a dobânzilor bancii centrale.

• crizele majore şi "contagioase" din America Latina 1995 : (Mexic, Argentina), tările emergente din Asia (dupa criza din Thailanda din 1997) care au precedat cu mulţi ani criza din 2008 trebuiau să ridice nişte semne de întrebare.
  

• În tările emergente crizele valutare au fost văzute ca rezultat al unor politici greşite şi/sau incoerente, corupţiei etc. Traducătorul foloseşte sintagma "capitalism de cumetrie" pentru capitalismul puternic legat de puterea politică, fapt relativ adevărat şi în Japonia (nivel de corupţie mult mai mic  totuşi).
  

• S-a dovedit că o criză de încredere poate ea singură să declanşeze şi să alimenteze o criză financiară autoîntreţinută, dar situaţia a fost văzută ca fiind specifică economiilor neconsolidate.
  

•  Amplitudinea efectelor laterale ale crizelor naţionale trebuiau să fi dat şi ea de gândit asupra fragilitaţii sistemului economic globalizat.

• Atacul speculativ din 1992 al lui George Soros asupra cursului Lira/Euro a trecut prea neluat în seamă întrucât după el a urmat o revenire economică în Marea Britanie.
  

2. Capcana de lichiditate Japoneză

  Faptul că Japonia a intrat după bula sa imobiliară într-o "criză de lichiditate" ca în modelul cooperativei de babysitting, care nu a răspuns la stimulii clasici Keynes-ieni trebuia să avertizeze asupra limitelor modelelor economice actuale, limite care au devenit evidente în 2008.

 Practic Japonia a redus aproape de zero dobânda băncii centrale dar "nimeni nu mai vrea să împrumute", oamenii preferând să îsi reducă consumul şi să plătească creditele acumulate.

 Economia a intrat într-o recesiune dureroasă, pe fondul scăderii cererii. Lipsa de cerere a dus la scăderea preţurilor, şi de aici un cerc vicios : oamenii amână consumul în speranţa că preţurile vor scadea şi mai mult, ceea ce alimentează scăderea cererii, scăderea preţurilor.

 Deflaţia pare la prima vedere o situaţie foarte avantajoasă pentru cetăţeni,  dar nu este aşa. Scăderea cererii şi preţurilor duce la falimente, reduceri de personal, deci şomaj.

 Mulţi japonezi s-au văzut în imposibilitatea de a mai plăti ratele, le-au fost executate garanţiile imobiliare : şi-au pierdut casele. O deflaţie de 3% este mult mai distrugătoare decât o inflaţie de 3%, mai ales pentru firmele care aveau planul de afaceri aproape de profit 0 şi nu mai au de unde reduce preţul fără să falimenteze.


3. Intervenţia FMI uneori mai mult a stricat lucrurile

FMI este chemat să intervină de urgenţă când un stat este în pericol să intre într-o criză financiară profundă de tipul celei care se termină în "incapacitate de plată" (faliment).


FMI încearcă să trateze criza de încredere a investitorilor prin politici de austeritate, dar provoacă scăderea economiei locale prin forţarea scăderii investiţiilor statului.

Alte politici legate de politicile interne, liberalizarea unor monopoluri nu aveau legătură cu problema ce se cerea rezolvată, aşa cum s-a dovedit în tări precum Brazilia, Thailanda, Indonezia, Coreea.


 Recomandările de a apăra cursul de schimb al monedei prin majorarea dobânzii de politică monetară s-a dovezit dezastruos, fiind un rai pentru speculatori, cursul căzând oricum într-un final. Unii economişti (Sachs) recomandă acceptarea devalorizării până la cursul la care moneda re-devine interesantă pentru investitori.



4. Atacurile speculative care au distrus economii în plin avânt

Un curs valutar fix (protejat de banca centrală) s-a dovedit foarte uşor atacabil de către speculatori, ceea ce poate avea un deznodământ tragic pentru economiile fragile, precum s-a întâmplat în Argentina şi câteva ţări din Asia.

 Ca idee, banca centrală promitea să schimbe orice baht Thailandez cu un dolar, banca având o rezervă de dolari. Cât timp investiţiile cresc totul merge bine, banca centrală se luptă sa nu se aprecieze prea rău moneda locală cumpărând mulţi dolari în schimbul baht-ilor.

 Problema apare când economia întră într-un mic declin (de exemplu din cauza unei crize în Mexic), unii investitori îsi retrag banii, schimbând moneda locală în valută. Se creează o reacţie în lanţ de lichidare a împrumuturilor, care alimentează teama şi faca ca oamenii să prefere să schimbe moneda locală în valută.

 În mod normal moneda locală s-ar deprecia, facând neastractiv schimbul, dar la un curs fix banca centrală trebuie să vândă constant valută din rezervele sale.

 Un speculator cu suficiente resurse financiare poate duce rezerva băncii centrale la zero, iar de acolo moneda locală se prăbuşeşte.

 Speculatorul care a speculat cu moneda locală împrumutată poate cumpăra acum ieftin moneda locală ca să plătească împrumutul, şi îi mai ramân şi ceva milioane (dolari/euro) în plus.



5. Atacul lui George Soros asupra lirei sterline

 Marea Britanie nu a rezistat atacului speculativ al lui George Soros în 1992. Pâna la urmă a atacul a reuşit devalorizarea cu vreo 15% a lirei.

 Paradoxal, devalorizarea a avut pentru economie un efect pozitiv, a redresat economia întrucât devalorizarea era de fapt o corecţie necesară a cursului, pentru stimularea exporturilor. Totuşi banca centrală a UK a fost uşurată de 1 miliard de euro care s-au dus în buzunarele speculatorilor.

O devalorizare a cursului creşte exporturile şi echilibrează economia. Apare însă riscul falimentului celor care au împrumutat în valută.

 Băncile centrale au o dielemă insolvabilă cănd există intrări mari de capital : ca să nu supra-aprecieze moneda naţională ar trebui să tipărească bani locali şi să cumpere valută, dar asta ar creşte inflaţia în moneda locală. Dacă însa moneda locală este supraapreciată, se va devaloriza brusc la refluxul valutei din investiţii.


Va urma

 Am încercat să prezint cât de scurt am putut eu crizele importante care au precedat criza din 2008, aşa cum sunt ele prezentate în cartea din titlu.

 În episodul viitor o să revin cu detalii despre criza actuală (pornită în 2008), folosind ca sursă tot această carte.

Republicarea articolelor este permisă cu citarea autorului