Garanţia la Asus
Am avut nişte probleme cu laptopul Asus K52JR şi am apelat la garanţie, de unde şi preocuparea mea dintr-un post recent, era cumpărat de la Emag. A fost un pic vina mea, am făcut un downgrade de bios care a eşuat. Am folosit tool-ul Asus din bios - EasyFlash, despre care am aflat apoi că are unele probleme când citeşte de pe partiţie NTFS. A dat un warning că nu recunoaşte "bios signature" dar m-am bazat că dacă nu merge face rollback. Nu a făcut rollback, a murit put şi simplu, nu s-a mai aprins nici măcar ledul de charging, deci nu încercaţi asta acasă. A trebuit schimbată placa de bază !
Forum Asus
După ce am încercat toate trick-urile posibile de pe Internet fără succes, am încercat pe forum Asus unde aveam cont de "VIP" cică, le-am spus că a eşuat downgrade-ul de bios şi le-am cerut o procedură de fallback. După 3 zile mi-au răspuns să mă adresez la service (nu m-au mai trecut prin Emag).
Predarea la service
Am mers la "Euro Service Center" (R.H.S), undeva pe strada Pipera 55B, cu factura şi carnetul de garanţie. La intrare noroi şi gropi, un TIR se clătina aproape să se răstoarne. Nu există clar marcat numărul. Este următoarea intrare "fără număr" pe stânga, după cea cu sensuri unice.
La service o doamnă aproape amabilă, dar având o urmă de greaţă în voce când încercam să fiu proactiv şi să o ajut : "AAACUM vă iau datele...!". S-a amabilizat apoi treptat, îi mai lipsea doar un pic pentru a deveni o experienţă agreabilă.
M-a întrebat dacă este laptopul aprins şi i-am spus că nu porneşte. A notat asta şi fericit, n-am mai intrat în detalii despre cum s-a întâmplat.
La modul formal lucrurile au fost ok, mi-a explicat că nu trebuie ambalajul pe care m-am chinuit să îl păstrez cum scrie prin prospecte. M-a întrebat dacă am date importante şi mi-a explicat că nu garantează că le pot salva. Mi-a dat un proces verbal de primire şi mi-a spus termenul de rezolvare, că pot suna...
Dacă e cineva interesat de external review, predarea s-a petrecut pe 6 mai 2011, în jurul orei 10:00. I-aş da nota 8 pentru lipsa de "zâmbet" din voce.
Am primit email că laptopul a intrat în service. După câteva zile am primit email că laptopul a fost reparat. Nu era foarte clar dacă este gata să-l ridic şi de unde. Am sunat şi cineva mi-a spus cam neconvingător că dacă am primit email pot să vin să-l ridic.
Recuperarea
Am fost în acelaşi loc şi sunt fericitul posesor al unui laptop funcţional din nou ! Se pare că au schimbat întreaga placă de bază. Carcasa, ecranul şi bateria (semnate discret de mine) sunt cele originale. Din păcate ţârâitul fin de "bobină" nu a dispărut, am văzut că e o problemă generală a acestui model (Asus K52JR). Ori nu s-au priceput reparatorii să diagnosticheze, ori nu există o procedură de resetare a biosului, ceea ce mi se pare jenant în deceniul biosului dual.
Doamna de la ghişeu chiar a zâmbit, nu la mine însă. Ca şi profesionalism a fost foarte ok de la un capăt la altul, păcat că e cam intolerantă cu orice nu se face în ordinea ei prestabilită. Adică e ok să le facă cum ştie ea, dar poate să explice mai amabil.
Per ansamblu, garanţiei îi dau o bine-meritată notă de 9, mi-au pus chiar un şurub care lipsea, datele pe disk sunt intacte, nu văd urme de zgârieturi, etc. Partiţia de Linux a necesitat check.
Concluzie
Remarc din nou că o firmă cu pretenţii (nu neapărat cea mai scumpă) face diferenţa nu atât când produsul merge, ci mai ales când ai probleme.
Am înţeles că au şi service post garanţie (contra cost) la acelaşi sediu. De reţinut.
pentru rezolvarea problemei tale era foarte simplu scoteai bacteria de pe placa de baza cea de bios si isi revenea la starea initiala fara sa mai astepti atata scurt nu era singurul tau laptop in service 2 nu au schimbat nici o placa doar ti-au resetat bios-ul
RăspundețiȘtergeresi in consecinta da tool-ul de bios de la asus e o cacealma nu este utilizabil este doar vrajeala
RăspundețiȘtergereDin pacate lucrurile nu stau chiar atat de bine.
RăspundețiȘtergereAm apelat la acelasi service pentru a repara un K93SV care isi da shutdown din cand in cand la un timp variabil.
A stat in garantie la ei din iulie 2013 pana in august pentru ca au vrut sa inlocuiasca placa de baza.
L-am luat din garantie dar problema a continuat, semn ca probabil nu placa de baza era de vina.
L-am dus dinnou in la acelasi service unde iar a mai stat o luna pentru ca au vrut sa-i inlocuiasca dinnou placa de baza si unul din cele doua hdd-uri. L-am luat din garantie si chiar si de data aceasta manifesta aceeasi problema.
L-am dus si a treia oara la acelasi service care i-a inlocuit de aceasta data procesorul. Insa se pare ca nici aceasta nu era problema pentru ca laptopul continua sa se manifeste in acelasi mod.
Am contactat reprezentanta ASUS Romania prezentand cele 3 procese verbale unde apare mentionat acelasi defect in 3 situatii de solicitare service.
Acestia mi-au spus ca serviceul din Pipera este singurul autorizat pentru reparatii.
Saptamana aceasta prin intermediul unui avocat voi incerca sa obtin o citatie.
Sa auzim si bine! ...si eventual de alte service-uri Asus :))
Sunt curioasa cum ai rezolvat problema!eu am un Asus Transformer dus pt a treia oara la Euro Service Center cu aceiasi defectiune si refuza sa imi dea negatie. Ma gandesc sa le fac reclamatii,dar nu cred ca rezolv mare lucru.
ȘtergereO zi frumoasa!
Sunt curioasa cum ai rezolvat problema!eu am un Asus Transformer dus pt a treia oara la Euro Service Center cu aceiasi defectiune si refuza sa imi dea negatie. Ma gandesc sa le fac reclamatii,dar nu cred ca rezolv mare lucru.
ȘtergereO zi frumoasa!
Nasol. De reținut, dacă și alții au aceleași experiențe vor pierde cota de piață.
RăspundețiȘtergereBuna,
RăspundețiȘtergereSunt curioasa ce ai rezolvat.
Ca si eu am o pb cu aceasta firma de 2 lei. In mai putin de 1 an de la achizitionarea unui laptop mi-au schimbat HDD de 2 ori... si o sa-l duc a 3a oara
dumnezeule, nu imi vine sa cred. stefan, am aceeasi problema. la mine este a 4a oara. am cumparat un asus de la pc garage (si m-am invatat minte) in aprilie si de atunci la o luna-doua intra in service pentru hdd. mai mult, o data mi l-au trimis "reparat" dar nefunctional (nici nu pornea) dar cu toate testele tehnice trecute. am apelat la asus, moment in care domnul bernicu, cu o impertinenta grozava mi-a spus "sa-i transmit domnului x cu care am vbit ca el nu-mi da negatie de service". pentru ca vezi doamne, are tastatura indoita, pentru care am platit deja invariabila suma ceruta de 45 euro plus tva. spun invariabila pentru ca nu numai mie mi s-a cerut. pentru cei 45 de euro cand nu are nimic concret iti baga pastila cu "lichid varsat pe tastatura".de data asta m-am enervat grozav, iar acum astept sa vad ce-i mai poate capul , vbesc cu cei de la asus poate-i baga ei intile in cap sau ,daca nu, la opc.
RăspundețiȘtergereVa salut!
RăspundețiȘtergereMa regasesc printre cei cu produse Asus in service si am o nelamurire la care sper sa gasesc raspuns aici.
Am predat laptopul N53SN pe 12.12 la ESC din Pipera, plin de probleme: boxe stricate, tastatura partial blocata,unitate optica stricata,baterie moarta (iesita din garantie de 1 an aprox.) si o problema care mi-a facut imposibila folosirea produsului, chiar daca "ma acomodasem" cu celelalte: "windows stopped working" din 5 in 5 minute).
Astazi am primit un mail prin care am fost instiintat ca a intrat in service si mi s-a furnizat, la solicitarea mea, un pret (350 lei) pentru o baterie noua cu garantie de 3 luni. De aici si nelamurirea mea, vis a vis de garantia bateriei - 3 luni!!
Nu sunt expert, insa stiu ca bateriile au garantie max 1 an si minimum 6 luni.
La un search pe google am observat ca preturile variaza intre 200 si 350 lei. Asta nu e o problema, insa garantia este peste tot de 6 luni min.
Cum vi se pare garantia asta de 3 luni? E posibil sa imi ofere una deja folosita?
Multumesc mult!
@Costion: eu am luat baterie pentru K52JR de la http://laptop-direct.ro/ . Nu rețin exact dar cred că era minim 6 luni garantia. Nu am avut probleme ca sa verific.
RăspundețiȘtergereNotebook Asus X201E 11.6" HD CEL-847 4 gb ubuntu X201E-KX030DU-X201E-KX030DU achizitionat in data de 05/03/2013 cu factura NOD 63534, a fost adus in service in aprilie 2014 de catre client. In urma verificarilor am constatat ca nu se deschide si am trimis produsul in garantie la EUROSERVICE CENTER BUCURESTI. Dupa aproximativ 2 saptamani produsul a fost returnat pe nota de predare din service specificandu-se: update bios, suflat de praf, testat wtp-ok. La sosirea produsului acesta a fost testat de catre tehnicianul nostru si acesta NU A PORNIT. Clientul a sunat tot atunci la acestia si i s*a comunicat ca produsul nu avea nici un defect si daca se trimite produsul din nou in service clientul va suporta toate cheltuielile de transport, diagnoza, etc.
RăspundețiȘtergereClientul a refuzat ridicare produsului defect, noi i*am pus la dispozitie un laptop second si am incercat rezolvarea defectului fara a desigila produsul (resoftare, etc). Clientul a revenit in urma cu 2-3 saptamani is nereusind rezolvarea defectul ne*a cerut sa*l trimitem din nou in garantie. Dupa o perioada (aproximativ o saptamana) am luat legatura cu firma si acestia ne*au comunicat ca placa de baza este defecta si au comandat deja alta, urmand sa o inlocuiasca. Astazi am luat din nou legatura cu firma si prin e*mail (altfel nu se poate lua legatura cu ei) ne*au comunicat ca refuza repararea produsului deoarece acesta are urme de lichid in interior trimitandu-ne si niste poze dar total irelevante (PUTEAU FI FACUTE ORICARUI PRODUS AFLAT IN SERVICE LA EI).
Mentionez ca intre cele 2 trimiteri in garantie produsul a fost la firma noastra depozitat in coletul primit de la EUROSERVICE (deci lichidul nu avea de unde sa apara intre cele 2 reparatii).
Aceeasi situatie mi s-a intamplat si mie.Asus N550JV luat de la e-mag, dupa doua luni i-au schimbat placa de baza, dupa inca 4 luni mi-au spus ca au gasit lichid pe placa de baza si ca nu va mai fi reparata in garantie.Dupa asta mi-au inlocuit unitatea optica si tastatura. E vorba se Servskills dar practica e aceeasi la toti. Produsele sunt de ...t.
RăspundețiȘtergereDacă considerați că nu se comportă ok vă sugerez să vă adresați la Protecția Consumatorului, nici nu vă imaginați ce efect are (testat cu o problemă similară de garanție a soției).
ȘtergereUneori e suficient doar să aduceți vorba de asta și firma își schimbă brusc atitudinea, în bine.