De ce cred că o să fie mai rău

P.S. Am scris acest articol anul trecut, ca o introducere la o analiză macroeconomică pe care nu am mai făcut-o. Cred că este suficient de clar și așa… alegoric…

  Mă refer la România, din punct de vedere al bunăstării medii a oamenilor, în următorii ani. Nu o să mă refer la efectele situației politice actuale sau viitoare, deși acestea vor avea influența lor. Acum vreau să evidențiez doar un efect economic simplu, dat de dinamica fluxului de capital extern.

 

* * *

Dacă ați avut un credit pentru nevoi personale o să înțelegeți foarte ușor despre ce vorbesc. În momentul în care te împrumuți, totul este roz, ești „în bani”. Cumperi tot ce ți se pare că ar putea deveni util, pui acceptul pe calitate și mai puțin pe preț.

Până când ajungi la fundul sacului. Banii sunt pe terminate și mai sunt atât de multe lucruri extrem de importante care trebuie cumpărate. Începi să te uiți mai atent la preț, „oare ce face în plus aragazul acesta care costă cu 5 milioane mai mult ?”. Cu chiu cu vai termini cumpărăturile și ultimii bani.

Aștepți cu înfrigurare salariul. N-ai observat până acum, dar salariul nu mai este nici el ce era. O parte însemnată se duce la rată. Acum că nu mai ai banii împrumutați începi să observi diferența. Începe perioada grea în care trebuie „să strângi șurubul”.

 Trec câțiva ani și încep să apară primele reparații la achizițiile făcute din banii împrumutați. Aragazul are nevoie de un nou termostat, camera trebuie re-zugrăvită, un calorifer a ruginit, un robinet s-a blocat și trebuie schimbat. Alți bani, și mai puține distracții… Dacă nu ți-a crescut între timp suficient salariu poți spune că o duci mult mai rău decât imediat după ce ai luat creditul.

Până termini creditul mai este ceva, realizezi că vrei să-l termini cât mai repede. Descoperi că te poți mulțumi cu puțin și mai reușești să mai pui și deoparte câțiva bănuți pentru plata anticipată. Alte sacrificii, și mai puține plăceri satisfăcute.

* * *

La nivelul unei țări precum România situația este similară. După ’89 a existat un flux de bani din exterior spre România. O mare parte a intrat ca împrumuturi, către stat și către persoane fizice (vezi creditul imobiliar în Euro). O altă parte a intrat pentru a cumpăra diferite fabrici, terenuri, etc. Au mai intrat mulți bani și pentru investiții în fabrici, precum Dacia. Acești bani au crescut bunăstarea peste producția efectivă de bunuri a societății românești, prin produse importate. Reculul creditului a început să aducă deja un regres al bunăstării, iar limanul este încă departe.

Dacă nu vor re-începe brusc investițiile străine masive, vom trăi în continuare, la scară națională, efectul prezentat mai sus. Creșterea "salariului" ar însemna creșterea economiei reale, care să producă mai mult pentru consumul intern și pentru export. Continuând paralela, investițiile străine pot reprezenta fie un nou împrumut care doar amână scadența, fie o investiție în educația personală care să însemne o creștere viitoare a "salariului" – depinde cum vor fi folosite.