Am descoperit că devine mult mai ușor să judeci orice decizie politică încercând să răspunzi la o întrebare simplă:
Cine are cel mai mult de câștigat din această decizie? Cine are de câștigat dacă lumea înclină să susțină o anumită decizie? Ca și la o crimă, cel care beneficiază mai mult de o decizie politică este probabil cel care a inițiat-o.
Un politician poate susține o anumită decizie pentru unul din cele 3 motive:
Studiu de caz
Orice poziție publică se face relativ la o decizie
Această întrebare "cui folosește" este atât de puternică încât poate fi folosită pentru a judeca aproape orice poziție publică, pe orice subiect. Practic orice poziție publică, pe orice subiect, încearcă să creeze susținerea pentru o anumită decizie. De exemplu un articol despre vaccinuri va încerca să te convingă să te vaccinezi sau să nu te vaccinezi, în funcție de credințele sau interesele autorului.
La articolele sau emisiunile de analiză politică este și mai evident, fiecare participant încearcă să argumenteze pentru decizia pe care și-ar dori el să fie luată, fie la vot, fie în Parlament, Guvern, Primărie etc. Teoretic moderatorul ar trebui să fie mai echidistant, însă rar vezi așa ceva în România. Este și moderatorul om până la urmă, are și el propriile aspirații și simpatii. Cel mai mult poți să speri să nu încerce să te mintă și el.
Omul nu face nicio acțiune fără a avea o motivație personală
Omul nu se dă nici jos din pat dacă nu are o motivație. Cam orice acțiune umană a unui om sănătos la minte are un scop. Scopul depinde de interesele omului și felul în care crede că sunt ajutate de acea acțiune. Interesul omului este în general egoist, relativ la câștigul lui personal, însă pot exista și interese care se răsfrâng pozitiv asupra celorlalți, depinzând de setul de valori al fiecăruia.
Un politician poate avea interesul egoist de a avea putere și pentru asta poate să ia decizii de guvernare bune, care să îl aducă voturi, asta e bine. Cineva poate să creadă foarte tare într-un set de valori și să lupte pentru ele, asta e și mai bine. În ambele cazuri, deciziile țin de setul de interese ale celui care decide sau încearcă înclinarea balanței către o decizie. Iar interesele și setul de valori sunt destul de constante la un om pe o perioadă lungă de timp.
A treia variantă este mai rea decât cele două anterioare. Politicianul poate să ia o decizie care nu îl ajută decât pe el și prejudiciază societatea. De exemplu fură banii cu care trebuiau cumpărate cele necesare unui spital, unei școli, asfaltează de mântuială străzile și nu îi ține responsabili pe cei vinovați. Aici apare cu adevărat efectul toxic al corupției, care se întinde precum o molimă în societate, sistemul corupt extirpând treptat oamenii de bună credință care s-ar putea opune unor astfel de practici.
Omul se cunoaște după fapte, la fel motivațiile sale
Pentru a înțelege motivatorii unui persoane publice, inclusiv politician sau ziarist, este necesar să iei un pic de perspectivă și să observi evoluția sa istorică. Oricine poate lua decizii contrare felului său de a fi din rațiuni tactice (ca să dea bine la public), însă pe termen lung se va vedea aproape întotdeauna ce fel de persoană este, ce tip de motivații urmărește.
Un om neinteresat de câștiguri materiale nu va acumula o avere impresionantă. Un om cinstit va avea o explicație foarte bună pentru felul în care a reușit să acumuleze mult mai mult decât au reușit ceilalți care au făcut ceva similar. Poate a creat un produs inovativ și l-a vândut. Ideal, averea dobândită de un om ar trebui să fie cât de cât în relație cu valoarea produsă de el pentru societate. Se poate câștiga legal și fără a aduce valoare în societate (exemplu prin speculați financiare), însă asta spune multe despre motivația în viață a respectivului om. Bineînțeles, lucrurile se iau în ansamblu, poate omul a avut un noroc și cu banii câștigați a făcut și fapte caritabile - mai mult decât era nevoie pentru imaginea publică.
Asta cu averea, la noi în România, are o semnificație mai puternică, pentru că majoritatea averilor mari s-au format în mod necinstit, furând de la stat - deci de la oamenii care au fost lipsiți de școli sau spitale mai bune. Într-o țară mai bogată și mai puțin coruptă ar fi mai natural să ai oameni bogați din antreprenoriat, însă nici în țările bogate nu prea există oameni cinstiți ajunși foarte bogați doar din salariul de la stat.
Testul major pentru caracterul unui om este atunci când este pus să aleagă între a susține valorile pe care s-a lăudat că le susține și a obține un avantaj imediat susținând varianta cu priză la public. Cele mai de încredere persoane sunt cele care au acceptat să piardă susținere și credibilitate susținând o decizie impopulară dar care le respectă valorile. Bineînțeles, depinde dacă tu rezonezi cu acele valori, mulți oameni au susținut cu sinceritate comunismul care s-a dovedit un eșec peste tot pe unde a fost aplicat.
Gambitul nu este o strategie uzuală
În șah, gambitul este sacrificarea unei piese pentru un câștig mult mai mare pe care nu îl prevede oponentul. În politică gambitul ar însemna adoptarea unei poziții împotriva propriului interes pentru un câștig mult mai mare pe viitor pentru interesul respectiv. Se mai spune gambit la sacrificarea unui aliat (membru al partidului) pentru a satisface opinia publică, însă nu voi vorbi aici decât despre adoptarea unei poziții opusă direct interesului personal.
Din câte știu, în șah s-a demonstrat practic că gambitul la începutul jocului dă rareori un avantaj contra unui oponent experimentat, chiar din contră. Este folosit de obicei cel mult o dată pentru a înclina soarta partidei. În politică însă jocul nu se termină, efectul unui gambit greșit poate să coste foarte mult pe viitor.
O să argumentez deci că gambitul nu este o strategie realistă în politică, deci nu este folosită de politicienii experimentați. De exemplu cineva interesat să pună piedici justiției nu ar plăti pe cineva să susțină justiția pentru ca apoi acel cineva să îl apere public (având credibilitate). Cum ar fi ca Rusia să plătească în România o organizație care critică Rusia?
Este mult prea riscant, ce se întâmplă dacă picătura ta de susținere pentru justiție crează o mișcare care nu mai poate fi oprită nici de către cel care a lansat-o? Cine își ia riscul să plătească ponoasele dacă iese prost? Rămâne deci concluzia că oamenii care susțin o justiție puternică nu se simt amenințați de ea (cel puțin nu încă). Ar putea să o facă într-adevăr din valori, ar putea să o facă pentru că dă bine la populație. Realitatea este că mulți politicieni nu încearcă nici măcar din populism să susțină anti-corupția ca principiu, ceea ce mie îmi dă de gândit. Personal susțin (măcar cu un like și share) orice declarație anti-corupție (ca principiu), chiar și dacă va da vreodată una Liviu Dragnea.
Ideile și valorile sunt superioare oamenilor providențiali
Oamenii vin și pleacă, unii devin corupți pe parcurs, alții sunt distruși de inamici. Este mult mai ușor să dobori un om decât o idee. Dacă eu îl simpatizez pe cutare, cineva poate să mă manipuleze să cred că este rău. Poate chiar îi găsește undeva un amănunt jenant din istoria lui. Poate cutare chiar devine corupt pe parcurs, oamenii au deseori slăbiciuni... umane.
Ideile și principiile supraviețuiesc însă mult generații. Ca să dau iar un exemplu negativ, nici comunismul nu ar fi supraviețuit atât de mult dacă era doar ceva impus de un grup de persoane. Ideologia este mult mai puternică decât orice forță, pentru că nu există suficiente pârghii prin care un grup mic de oameni să aibă influență asupra altora fără să-i convingă că ceea ce fac este bun. Și invers este adevărat, într-o societate cu principii sănătoase și exigențe de civilizație nu ar supraviețui mult politicieni corupți sau necivilizați.
Ceea ce trebuie să îți fie clar înainte de a asculta pe alții este să înțelegi care sunt valorile tale, pe ce pui preț, în ce fel de țară îți dorești să trăiești. Odată ce ai înțeles asta, poți să înțelegi mult mai ușor ce anume acțiuni și luări de poziție sunt benefice pentru afirmarea valorilor tale. Poți atunci să tolerezi un politician sau ziarist care are o agendă, dar care este pentru moment coerentă cu valorile tale (ex: susține Justiția). Poți apoi să te delimitezi de el atunci când ajunge să susțină lucruri contrare valorilor tale (să zicem că dorește limitarea libertăților personale).
Dacă cineva susține un principiu (de exemplu "statul de drept"), este foarte puțin probabil să aibă o agendă pentru un câștig personal. Și chiar dacă are o agendă, orice luare de poziție pentru un principiu pozitiv are mult mai mare influență pozitivă decât poate sa o aibă o posibilă agendă ascunsă. Iar gravitatea agendei ascunse o poți evalua foarte ușor întrebând "cui folosește" la orice luare de poziție pe care o are. Apărând persoane până în pânzele albe doar pentru că au avut cândva poziții care corespund valorilor tale este însă o strategie pierzătoare, oamenii pot fi doborâți, ideile nu.
Concluzie:
Întreabă întotdeauna "cui folosește" ceea ce susține fiecare persoană publică și o să înțelegi cam pentru ce luptă fiecare. Nu te atașa de persoane ci de idei. Susține ideile care corespund valorilor tale și vin de la oameni cu credibilitate rezonabilă - persoane la care ai întrebat repetat "cui folosește" și ai obținut răspunsuri acceptabile.
Acestea sunt doar niște idei personale, dacă mai aveți și altele lăsați un comentariu.
Cui îi folosește? (Cui bono)
Cine are cel mai mult de câștigat din această decizie? Cine are de câștigat dacă lumea înclină să susțină o anumită decizie? Ca și la o crimă, cel care beneficiază mai mult de o decizie politică este probabil cel care a inițiat-o.
Un politician poate susține o anumită decizie pentru unul din cele 3 motive:
- este o decizie populară, va câștiga voturi pentru ea; exemplu: creșteri pensii, salarii
- este o cauză pe care o susține de mult; exemplu: spații verzi mai multe, drepturi minorităție etc
- este o decizie care îi aduce direct sau indirect un avantaj material lui personal, direct sau prin interpuși; exemplu: grațierea pedepselor pentru infracțiuni de corupție
Studiu de caz
- Decizia PSD de a susține grațierea sau chiar amnistia!!! nu este o decizie care să câștige voturi sau sprijin popular. Nimeni întreg la minte nu se bucură la gândul că vor fi mai mulți infractori în libertate.
- Unii oameni ar putea totuși să susțină iertarea pedepselor din milă (valori). Iertarea însă nu trebuie să vină cu ștergerea faptei ci doar cu iertarea de pedeapsă, se presupune că omul se va îndrepta. În plus, un astfel de demers bazat pe milă ar fi orientat direct către persoane care au o situație cât mai demnă de milă: furturi minore din sărăcie pentru a întreține familia, nu furturi pentru a spori o bogăție deja suficientă. Dacă PSD avea o astfel de agendă umanitară ar fi trebuit să o spună în campania electorală.
- Rămâne concluzia că amnistia și grațierea sunt susținute pentru folosul personal al unor oameni din PSD și a clienților lor. Nu se poate justifica urgența unei astfel de decizii pentru că situația în închisori nu s-a înrăutățit semnificativ în ultimul timp. Oricum, pentru eliberarea închisorilor ar fi fost suficientă grațierea, amnistia este clar cerută pentru a scăpa de închisoare anumiți recidiviști care au scăpat cu suspendare.
Câteva considerații justificative
Orice poziție publică se face relativ la o decizie
Această întrebare "cui folosește" este atât de puternică încât poate fi folosită pentru a judeca aproape orice poziție publică, pe orice subiect. Practic orice poziție publică, pe orice subiect, încearcă să creeze susținerea pentru o anumită decizie. De exemplu un articol despre vaccinuri va încerca să te convingă să te vaccinezi sau să nu te vaccinezi, în funcție de credințele sau interesele autorului.
La articolele sau emisiunile de analiză politică este și mai evident, fiecare participant încearcă să argumenteze pentru decizia pe care și-ar dori el să fie luată, fie la vot, fie în Parlament, Guvern, Primărie etc. Teoretic moderatorul ar trebui să fie mai echidistant, însă rar vezi așa ceva în România. Este și moderatorul om până la urmă, are și el propriile aspirații și simpatii. Cel mai mult poți să speri să nu încerce să te mintă și el.
Omul nu face nicio acțiune fără a avea o motivație personală
Omul nu se dă nici jos din pat dacă nu are o motivație. Cam orice acțiune umană a unui om sănătos la minte are un scop. Scopul depinde de interesele omului și felul în care crede că sunt ajutate de acea acțiune. Interesul omului este în general egoist, relativ la câștigul lui personal, însă pot exista și interese care se răsfrâng pozitiv asupra celorlalți, depinzând de setul de valori al fiecăruia.
Un politician poate avea interesul egoist de a avea putere și pentru asta poate să ia decizii de guvernare bune, care să îl aducă voturi, asta e bine. Cineva poate să creadă foarte tare într-un set de valori și să lupte pentru ele, asta e și mai bine. În ambele cazuri, deciziile țin de setul de interese ale celui care decide sau încearcă înclinarea balanței către o decizie. Iar interesele și setul de valori sunt destul de constante la un om pe o perioadă lungă de timp.
A treia variantă este mai rea decât cele două anterioare. Politicianul poate să ia o decizie care nu îl ajută decât pe el și prejudiciază societatea. De exemplu fură banii cu care trebuiau cumpărate cele necesare unui spital, unei școli, asfaltează de mântuială străzile și nu îi ține responsabili pe cei vinovați. Aici apare cu adevărat efectul toxic al corupției, care se întinde precum o molimă în societate, sistemul corupt extirpând treptat oamenii de bună credință care s-ar putea opune unor astfel de practici.
Omul se cunoaște după fapte, la fel motivațiile sale
Pentru a înțelege motivatorii unui persoane publice, inclusiv politician sau ziarist, este necesar să iei un pic de perspectivă și să observi evoluția sa istorică. Oricine poate lua decizii contrare felului său de a fi din rațiuni tactice (ca să dea bine la public), însă pe termen lung se va vedea aproape întotdeauna ce fel de persoană este, ce tip de motivații urmărește.
Un om neinteresat de câștiguri materiale nu va acumula o avere impresionantă. Un om cinstit va avea o explicație foarte bună pentru felul în care a reușit să acumuleze mult mai mult decât au reușit ceilalți care au făcut ceva similar. Poate a creat un produs inovativ și l-a vândut. Ideal, averea dobândită de un om ar trebui să fie cât de cât în relație cu valoarea produsă de el pentru societate. Se poate câștiga legal și fără a aduce valoare în societate (exemplu prin speculați financiare), însă asta spune multe despre motivația în viață a respectivului om. Bineînțeles, lucrurile se iau în ansamblu, poate omul a avut un noroc și cu banii câștigați a făcut și fapte caritabile - mai mult decât era nevoie pentru imaginea publică.
Asta cu averea, la noi în România, are o semnificație mai puternică, pentru că majoritatea averilor mari s-au format în mod necinstit, furând de la stat - deci de la oamenii care au fost lipsiți de școli sau spitale mai bune. Într-o țară mai bogată și mai puțin coruptă ar fi mai natural să ai oameni bogați din antreprenoriat, însă nici în țările bogate nu prea există oameni cinstiți ajunși foarte bogați doar din salariul de la stat.
Testul major pentru caracterul unui om este atunci când este pus să aleagă între a susține valorile pe care s-a lăudat că le susține și a obține un avantaj imediat susținând varianta cu priză la public. Cele mai de încredere persoane sunt cele care au acceptat să piardă susținere și credibilitate susținând o decizie impopulară dar care le respectă valorile. Bineînțeles, depinde dacă tu rezonezi cu acele valori, mulți oameni au susținut cu sinceritate comunismul care s-a dovedit un eșec peste tot pe unde a fost aplicat.
Gambitul nu este o strategie uzuală
În șah, gambitul este sacrificarea unei piese pentru un câștig mult mai mare pe care nu îl prevede oponentul. În politică gambitul ar însemna adoptarea unei poziții împotriva propriului interes pentru un câștig mult mai mare pe viitor pentru interesul respectiv. Se mai spune gambit la sacrificarea unui aliat (membru al partidului) pentru a satisface opinia publică, însă nu voi vorbi aici decât despre adoptarea unei poziții opusă direct interesului personal.
Din câte știu, în șah s-a demonstrat practic că gambitul la începutul jocului dă rareori un avantaj contra unui oponent experimentat, chiar din contră. Este folosit de obicei cel mult o dată pentru a înclina soarta partidei. În politică însă jocul nu se termină, efectul unui gambit greșit poate să coste foarte mult pe viitor.
O să argumentez deci că gambitul nu este o strategie realistă în politică, deci nu este folosită de politicienii experimentați. De exemplu cineva interesat să pună piedici justiției nu ar plăti pe cineva să susțină justiția pentru ca apoi acel cineva să îl apere public (având credibilitate). Cum ar fi ca Rusia să plătească în România o organizație care critică Rusia?
Este mult prea riscant, ce se întâmplă dacă picătura ta de susținere pentru justiție crează o mișcare care nu mai poate fi oprită nici de către cel care a lansat-o? Cine își ia riscul să plătească ponoasele dacă iese prost? Rămâne deci concluzia că oamenii care susțin o justiție puternică nu se simt amenințați de ea (cel puțin nu încă). Ar putea să o facă într-adevăr din valori, ar putea să o facă pentru că dă bine la populație. Realitatea este că mulți politicieni nu încearcă nici măcar din populism să susțină anti-corupția ca principiu, ceea ce mie îmi dă de gândit. Personal susțin (măcar cu un like și share) orice declarație anti-corupție (ca principiu), chiar și dacă va da vreodată una Liviu Dragnea.
Ideile și valorile sunt superioare oamenilor providențiali
Oamenii vin și pleacă, unii devin corupți pe parcurs, alții sunt distruși de inamici. Este mult mai ușor să dobori un om decât o idee. Dacă eu îl simpatizez pe cutare, cineva poate să mă manipuleze să cred că este rău. Poate chiar îi găsește undeva un amănunt jenant din istoria lui. Poate cutare chiar devine corupt pe parcurs, oamenii au deseori slăbiciuni... umane.
Ideile și principiile supraviețuiesc însă mult generații. Ca să dau iar un exemplu negativ, nici comunismul nu ar fi supraviețuit atât de mult dacă era doar ceva impus de un grup de persoane. Ideologia este mult mai puternică decât orice forță, pentru că nu există suficiente pârghii prin care un grup mic de oameni să aibă influență asupra altora fără să-i convingă că ceea ce fac este bun. Și invers este adevărat, într-o societate cu principii sănătoase și exigențe de civilizație nu ar supraviețui mult politicieni corupți sau necivilizați.
Ceea ce trebuie să îți fie clar înainte de a asculta pe alții este să înțelegi care sunt valorile tale, pe ce pui preț, în ce fel de țară îți dorești să trăiești. Odată ce ai înțeles asta, poți să înțelegi mult mai ușor ce anume acțiuni și luări de poziție sunt benefice pentru afirmarea valorilor tale. Poți atunci să tolerezi un politician sau ziarist care are o agendă, dar care este pentru moment coerentă cu valorile tale (ex: susține Justiția). Poți apoi să te delimitezi de el atunci când ajunge să susțină lucruri contrare valorilor tale (să zicem că dorește limitarea libertăților personale).
Dacă cineva susține un principiu (de exemplu "statul de drept"), este foarte puțin probabil să aibă o agendă pentru un câștig personal. Și chiar dacă are o agendă, orice luare de poziție pentru un principiu pozitiv are mult mai mare influență pozitivă decât poate sa o aibă o posibilă agendă ascunsă. Iar gravitatea agendei ascunse o poți evalua foarte ușor întrebând "cui folosește" la orice luare de poziție pe care o are. Apărând persoane până în pânzele albe doar pentru că au avut cândva poziții care corespund valorilor tale este însă o strategie pierzătoare, oamenii pot fi doborâți, ideile nu.
Concluzie:
Întreabă întotdeauna "cui folosește" ceea ce susține fiecare persoană publică și o să înțelegi cam pentru ce luptă fiecare. Nu te atașa de persoane ci de idei. Susține ideile care corespund valorilor tale și vin de la oameni cu credibilitate rezonabilă - persoane la care ai întrebat repetat "cui folosește" și ai obținut răspunsuri acceptabile.
Acestea sunt doar niște idei personale, dacă mai aveți și altele lăsați un comentariu.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Comentarii?