Grija anxioasă - despre educația copiilor

Poate cea mai toxică metodă de educație pe care am văzut-o la părinții bine intenționați este grija anxioasă. 

Este vorba de transmiterea unei griji care teoretic are în spate dragoste într-un mod coercitiv, de multe ori pe un ton de ceartă. De exemplu părintele ceartă copilul că nu își face ordine în cameră, pentru a-l învăța ceva ce teoretic îi face bine copilului.

Se amestecă astfel într-un mod nesănătos transmiterea unei griji pozitive cu o atitudine care transmite copilului mai degrabă respingere și lipsă de iubire. În față unei astfel de agresiuni, chiar verbale, copilul poate ori să se adapteze într-un mod care îi va aduce mari probleme la maturitate, sau să se revolte. Niciuna din urmări nu este ceea ce și-ar dori un părinte iubitor.


Psihologia ne învață că feedback-ul negativ este eficient pentru situații în care vrem să învățăm pe cineva să nu facă un lucru. Pentru a învăța pe cineva să facă ceva, trebuie să asocieze acea acțiune cu un rezultat plăcut.

Poate fi eficient un țipăt atunci când copilul încearcă să sară în fața unei mașini. Data viitoare probabil se va gândi de două ori înainte să treacă strada.

Totuși, cearta nu este foarte eficientă pentru a clădi în copil obiceiuri sănătoase - care îi sunt lui utile în primul rând: să țină ordine în cameră, să mănânce mâncare cu vitamine. Teoretic ai putea dezvăța copilul să mănânce anumite mâncăruri prin pedeapsă, însă asocierea unei mâncări sănătoase cu pedeapsă face mai degrabă copilul să învețe un comportament de evitare pentru acea mâncare, care îi aduce aminte de o experiență negativă. 

Apoi... mâncărurile nesănătoase sunt multe, poate copilul va evita McDonalds în urma pedepsei însă nu va învăța să evite și KFC. Plus că, la momentul căpătării independenței, copiii tind să se ducă după "fructul oprit" la care nu au avut voie când erau mici. Cineva îmi spunea că... Coca Cola nu încearcă să convingă lumea că băutura lor nu este contraindicată copiilor, pentru că... odată ajunși mari copiii se vor duce să consume coca-cola ca o declarație de independență, urmând să o consume și ca adulți.

Mai degrabă ar merita să învețe copiii să selecteze cele mai puțin nocive lucruri de la fast-food, sau să o punem pozitiv: mâncărurile care au și un pic de vitamine, nu doar calorii goale pe care corpul nu le poate consuma fără vitamine și le poate doar depune în depozite de grăsime.


Când ar fi totuși potrivit feedback-ul negativ?

În primul rând, atunci când copilul face necazuri altora, este bine să se confrunte cu consecințe negative în urma faptelor sale. Viața de adult face oricum asta, unii copii însă nu învață suficient de bine că acțiunile lor au consecințe.

O pedeapsă cred că este mult mai eficientă decât cearta - deși și cearta poate fi ok în anumite circumstanțe. Dacă de exemplu copilul a făcut o greșeală minoră în care a fost prejudiciat altcineva - gen a vorbit urât altui copil - ar fi mai nimerit ca părintele să aplice o pedeapsă potrivită fără ceartă. 

Dacă însă copilul face ceva rău părintelui - gen sparge un vas preferat, este mai natural ca părintele să reacționeze emoțional, așa cum vor face și cei pe care i-ar leza la maturitate.

E totuși important să existe cât mai des separarea dintre pedeapsă și sentimentele părintelui. Copilul trebuie să învețe să suporte consecințele pentru faptele sale, ca să evite altă dată să facă la fel. Totuși, pedeapsa prin "retragerea iubirii" este un mod destul de toxic de a clădi un adult responsabil.


Ca încheiere

Teoria este mult mai simplă decât practica, însă uneori obții rezultate mai bune dacă mai aplici și teoria.


 

Comentarii