Despre menirea ... durerii

Despre menirea ... durerii

Un fapt simplu, chiar putin amuzant, mi-a amintit despre menirea durerii.


Venind eu de la dentist infometat si fara interdictia de a manca, mi-am luat un strudel cu mere. Abia am mancat jumatate de strudel cand am constatat ca ma deranjeaza cateva pielite la buza. M-am uitat in oglinda si am observat ca sangeram usor.

Trecusera peste doua ore de la anestezie, dar inca aveam barbia amortita. Desi am mancat foarte incet acea jumatate de strudel, am reusit sa-mi musc foarte tare buza (si limba am constatat apoi). Cand a trecut anestezia am simtit si durerea aferenta ...

Mi-am reamintit ce serviciu ne face durerea deseori. Desi avem nevoie sa o anesteziem din cand in cand pentru interventii medicale, fara durere n-am rezista prea mult pe pamant, ne-am distruge treptat corpul fara sa ne dam seama.

Durerea la rece imi semnalizase ca aveam o carie, carie pe care medicul stomatolog nu o observase la controlul de rutina. S-a dovedit mult mai mare decat parea. Bine ca am oprit-o inainte sa trebuiasca omorat nervul.

Se cunosc cazuri de copii care din nastere nu simt durerea. De obicei se auto-desfigureaza in primii ani din viata jucandu-se cu focul, lovindu-se sau taindu-se singuri. Majoritatea nu apuca varsta matura.

Desi neplacuta, orice durere transmite un mesaj, un sfat. Daca nu o ascultam ne punem in pericol. Probabil acest lucru este valabil atat pentru durerile fizice cat si pentru durerile sufletesti.


Republicarea articolelor este permisa cu citarea autorului