Astăzi l-am luat pe bebe (3 ani) să-i arătăm orașul. Deși am crescut în București, plănuiam de mult să încercăm să vedem orașul așa cum îl vede un turist, de la înălțimea unui autobuz supraetajat.
Am luat "Bucharest City Tour", cel al RATB, 25 RON adulții și gratuit copiii sub 7 ani. Specific asta pentru că la o căutare pe Google apare și un alt anunț, sub același nume, la preț mai mare.
Prima încercare este găsirea stației. Am ajuns cu tramvaiul 32 la Piața Unirii și am întrebat la ghișeul RATB. De data asta am nimerit pe cineva care știa (la alt centru RATB nu știau). Ne-a indicat stația de la "blocul cu Coca-Cola". Am ajuns acolo, însă nu era nici un semn distinctiv că este stație "City Tour". Doamna de la ghișeul de bilete alăturat ne-a confirmat totuși că suntem în locul potrivit.
Autobuzul a sosit, ne-am urcat, am primit bilete, pe care o doamnă amabilă le-a și validat la aparatul obișnuit RATB. Ni s-a oferit un aparat audio wireless pentru a asculta ghidul. Domnul care ne-a dat aparatul a întrebat pentru confirmare dacă în română și a spus ceva de canalul 1.
Pe scară, la urcare, văd că autobuzul are și Internet wireless, sunt plăcut surprins. La etaj, descurc firul căștilor vreo 3 minute și apoi îl pun la ureche. Se aud doar niște fâșâituri. Observ că este setat pe canalul 15. Încerc și pe canalul 1, dar obțin același rezultat. O doamnă îmi spune după un timp că a găsit pe canalul 5 indicații în limba engleză, dar că acum nu se mai aude din nou. Setez pe canalul 5, las căștile pe urechi și mă concentrez asupra orașului. Mă hotărăsc să înving penibilul și să fac poze orașului natal, ca un turist oarecare.
Autobuzul trece pe la Spitalul Colțea (renovat foarte frumos), dar nu oprește, deși este trecută stație pe site. Anul trecut am fost în situația să ajut niște cetățeni străini (colegi din SUA) să ia autobuzul "City Tour" și nu am reușit să înțeleg de pe site unde este stația de la Universitate. Am fost cu ei în zona în care părea să fie stația, a trecut pe lângă noi un autobuz "City Tour", dar nu a oprit. Am căutat în zonă vreun indiciu al localizării stației, însă nu am găsit. Probabil trebuie să știi exact unde e stația și să faci cu mâna, gen "ia-mă nene". Rezultatul este că până la urmă acei colegi străini nu au reușit să meargă cu "Bucharest City Tour".
Traseul continuă pe marile bulevarde, pe la Romană, Victoriei, Aviatorilor. Încep să mă prind că în căști se aude totuși, din când în când, câte ceva. Pe canalul 5 începe un text în română "urmează stația Piața Romană" și apoi continuă cu prezentarea unor obiective în engleză. Apoi se oprește și se aude doar un fâșâit.
O doamnă de alături spune că ar fi meritat să bage niște muzică, să știi că nu ai pierdut semnalul. Suntem în marea majoritate români. Pe canalul 1 este într-adevăr textul în română. Ghidul este înregistrat, dicția este bună, informațiile destul de bine punctate. Pe canalul 15, unde era setat aparatul inițial, era limba franceză. Probabil știau ei de undeva că am făcut ca primă limbă străină franceza... Mergem spre Piața Victoriei, unde facem dreapta.
Doamna de lângă mine îl pune în temă pe copil despre alte atracții turistice ale locului, care nu sunt documentate în materialul audio: "pe dreapta este casa lui Becali". Un pic ascunsă de vegetație tronează o imensă cruce aurită, lângă o casă foarte aurită. Un gust pentru opulent care trădează parvenitismul. Parcă vânduse casa asta, auzisem eu. Nu contează. Sunt curios ce impresie le lasă turiștilor străini...
La Aviatorilor ni se spune că statuia lui Charles de Gaulle este pe dreapta, deși pe dreapta era colțul spre televiziune. Mă gândesc că poate au mutat statuia și nu știu eu, apoi îmi dau seama că este o desincronizare. Facem stânga în câteva minute și statuia ajunge pe partea noastră dreaptă.
Drumul spre Casa Presei Libere arată foarte frumos, e multă verdeață. În depărtare se văd însă niște utilaje imense cu un aer pe care îl găsesc arhaic. Nu știu ce fac de atâta timp acolo, le-am văzut și acum câteva luni cel puțin.
După cotul prin fața Casei Presei Libere, autobuzul se strecoară milimetric între bordura proaspăt montată și panourile de tablă care protejează utilajele minune. Erau acolo și acum câteva luni parcă... Reușește să își lovească ușor oglinda în panoul de tablă care stătea înclinat ușor spre șosea.
Ajungem în sfârșit la celălalt capăt al cursei, capătul tramvaiului 41, care se dovedește a fi locul oficial de start și sfârșit al turului. În căști se aude ceva cu "mulțumim". Majoritatea s-au urcat de la Unirii și rămân în autobuz. Biletul este pentru 24 ore, te poți chiar re-urca mai târziu în autobuz. Șoferul se dă jos, aruncă niște foi la un coș de gunoi destul de depărtat și pleacă să facă un pipi probabil. Nu e foarte clar cât va dura...
Mai fotografiez diverse unghiuri care arată un oraș permanent în construcție, fără să existe însă o minimă grijă la detalii. Un cilindru publicitar tronează răsturnat pe jos.
"Big brother" mă privește și el cu doi ochi... Probabil în curând va exista tehnologia să recunoști în timp real toate figurile prinse de camere și să notezi cine unde a fost. Sau există deja?
După 10 minute lumea începe să se foiască, dar autobuzul se pune în sfârșit în mișcare. Spre dezamăgirea noastră o ia tot pe unde a venit. Nu-i nimic, mai fac niște fotografii din direcția cealaltă. Senzația de oraș în construcție (foarte lentă) devine și mai pregnantă.
Ne întoarcem pe lângă Herăstrău, verdele ne înconjoară liniștitor, mai ales că poliția veghează :)
Ajungem la Arcul de Triumf, care de ceva timp este în vreo renovare. De apreciat că este acoperit cu o pânză care îl reprezintă în vremurile lui bune. Drumul continuă la stânga spre Aviatorilor, deși poate merita luat și pe Kiseleff. Trecem din nou prin rondul de lângă intrarea principală în Parcul Herăstrău și facem dreapta spre Piața Victoriei.
Mă hotărăsc să încerc wireless-ul din autobuz, mă conectez cu succes la hotspot-ul indicat, însă nu pare să funcționeze Internetul. Nu încerc prea mult, eram doar curios dacă merge. Mă gândesc că probabil este clasica abordare românească în care faci ceva ca să bifezi că ai făcut-o și apoi nu mai ai grijă să fie și funcțională (vezi și pistele de biciclete).
Deși am venit pe același drum, observ cu totul alte detalii. Pe stânga, lângă o clădire dărăpănată, care iese din peisaj, este oprită o dubă de jandarmerie care te poate duce cu gândul la un oraș sub stare de asediu. Nu e cel mai liniștitor gând pentru un turist care nu știe obiceiurile locului...
În curând observ și mai multă poliție și apoi mă lămuresc despre ce e vorba. Este o demonstrație pe trotuarul de lângă muzeul Antipa, care este vis-a-vis de Guvern. Nu știu ce înțelege un turist străin din asta. Pentru mine este un semn că democrația în România încă respiră. De la mineriadele din Piața Universității însă, nici protestele nu mai sunt ce erau... Cât timp jandarmii stau departe de manifestațiile pașnice e totuși ok.
Am continuat apoi pe Calea Victoriei, probabil artera cea mai încărcată de istorie a capitalei. Dar despre asta, într-un episod viitor ;)
articolul este foarte bun pentru la colt, pe cand urmatorul articol la noi ? :)
RăspundețiȘtergereAm folosit City Tour in Bucuresti anul trecut prin septembire-octombrie, exact pentru acelasi motiv ia sa vad ce ar veadea un turist si daca sa il recomand colegilor straini sau nu.
RăspundețiȘtergereDin ceea ce povestesti as "bifa", 2 lucruri noi fata de turul care l-am facut. Primul ar fi audio guide-ul, as fi vrut un audio guide, e drept ca nu am intrebat daca au asa ceva si nici nu mi s-a oferit la urcare. Al doilea ar fi wirreless-ul, nu am vazut nici un semn cu wireless dar nici nu ma-s fi asteptat sa aibe.
In alta ordine de idei ma asteptam ca audio guide-ul sa fie de slaba calitate si wireless-ul sa fie doar un semn ...e tipic romanesc ... de curand am fost cu trenul si nu mergea internetul, ba mai mult era un student care povestea ca el a mers de nenumarate ori si ca interentul nu a functionat ... deci cel mai probabil la fel a fost bifat ca avem internet si atat.
Pana acum am folosut city tour in mai multe orase si capitale din lume si il consider foarte util ... cele mai relevante fiind Istanbul, new york, barcelona si Vienna. Folosesc acest "serviciu" pin primele zile pentru ca sa ma obisnuiesc cu orasul, sa admir obiectivele outdoor, sa fac poze, sa aflu cateva despre orasul respectiv si sa imi fie usor sa ma descurc ulterior, in urmatoarele zile. In New york l-am folosit pe post de mijloc de transport o saptamana intreaga pentru ca aveau bilete doar pentru o saptamana.
In primul rand in toate orasele se lucreaza si ca turist in alt oras am fost foarte putin deranjat de acest lucru ... pana la urma e o vizita "snapshot" si ma gandesc a ghinio uite aici se lucra, asta e ... cred ca in toate orasele in care am fost in ultimii 3-4 ani se lucra pe undeva .. o renovare, o cladire noua, o modificare a strazii, un metrou ... este inevitabil.
Impresia mea asupra Bucuresti City Tour este ca imi place ce vad, turul e bine ales, are obiective interesante, e decent si curat. Prin comparatie cu celelalte orase in care am fost e destul de bun nu e cel mai slab si nici cel mai bun, se incadreaza in medie.
Defecte cu audio guide-ul am mai gasit in unele orase (fasait, vorbit incet, dictie proasta, etc), in istanbul ma asteptam sa mearga prost dar a mers foarte bine si bine sincronizat, in schimb traducerea in engleza era de slaba calitate ...
Ma bucur de acest tour si ma bucur sa aud ca exista si un audio guie, mai avem putin de lucru la capitolul marketing si informatii utile pentru turist.