Lipsă de inspirație

Mă gândeam la țărișoara asta, România (citat din Caragiale), ce blestem pe capul ei (citat din Băsescu) să aleagă mereu între două rele (citat din altcineva)...

... și mi-am dat seama că ceea ce-i lipsește României sunt lideri cu adevărat "inspiraționali". Mă refer la oameni pe care să-i admirăm sincer pentru voința și anvergura intelectuală pe care o pun în slujba unui lucru în care cred.

Avem suficienți măscărici și șmecherași, dar ne lipsesc oamenii care înțeleg într-adevăr profund lumea și au motivația și nevoia internă să facă pe pământ ceva mai mult decât interesul lor imediat. De obicei acești oameni vorbesc cu pasiune despre ce își doresc și ce fac.

Mai există un singur ingredient pentru a avea un lider cu impact cu adevărat pozitiv: trebuie să aibă un set sănătos de valori și disponibilitatea de a-și dedica timpul și nervii pentru a-i conduce și pe alții în direcția pe care și-o doresc.

Nu lipsesc total astfel de oameni în România, însă în politică sunt încă păsări rare...

Comentarii

  1. De acord ne-ar trebui un lider care sa trezeasca, sa inspire in noi toti niste lucruri bune. As zice spiritul patriotic, dar dupa cum a fost folosit in ultimul timp acesta ca un slogan politic, cred ca va fi inteles gresit ...

    Sa fiu mai exact ... as vrea sa vad un lider care ma face sa ma simt mandru ca sunt roman si mai mult ca muncesc alaturi de ceilalti romani sa pastrez valorile romanilor pentru generatiile viitoare ...

    Cine poate sa ne uneasca ... cine oare poate face asta ?

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Comentarii?