Vine o criză și mai mare

 

SUA și UK anunță contracții economice fără precedent. Întrebarea nu este dacă o criză economică majoră va lovi România. Întrebarea este cât va fi de mare.

În loc să vorbim despre bani, consider mai folositor să ne uităm cum lovește criza în bunăstare. Banii sunt de obicei necesari ca să-ți cumperi bunăstare (bunuri, servicii). Totuși, trebuie avut mereu în minte că obiectivul este bunăstarea (personală sau generală), iar nu numărul banilor. Bunăstarea și banii sunt destul de legate, însă nu reprezintă același lucru - nu poți mânca bani.

 

Criza din 2008

În 2008 am avut în principal o criză financiară. O criză financiară distruge întâi bunăstare virtuală - gen aveai niște acțiuni care credeai că îți pot cumpăra X bunăstare, acum descoperi că mai valorează doar X/10. Aceasta a lovit totuși, prin ricoșeu, și bunăstarea efectivă - au falimentat companii, au rămas oameni fără salariu.

Bugetele naționale au fost lovite de scăderea circulației banilor și a scăzut în consecință și bunăstarea generată de serviciile oferite de stat (inclusiv pensii). Totuși, criza fiind la origine financiară a putut fi mai ușor tratată cu mijloace financiare - gen împrumuturi, injecții de lichiditate.

Criza COVID-19

În 2020 avem o cu totul alt fel de criză. Criza medicală generată de COVID-19 lovește direct în cantitatea de bunăstare creată. Multe companii se văd golite de obiectul lor de activitate. Toate domeniile care depind de adunări mari de oameni - turism, evenimente festive, restaurante, rămân practic fără clienți.

Am putea spune că nu este o lovitură groaznică pentru bunăstarea generală faptul că nu mai poți merge la restaurant, chiar și în concediu. Dacă poți mânca cam orice dorești acasă poate nu este chiar atât de rău. Poate chiar mâncăm mai sănătos atunci când nu mergem la restaurant. Partea mai rea vine însă din înlănțuirea de consecințe.

Primul val

Vorbind tot de bunăstare, toți cei implicați în activitățile lovite de COVID-19 vor simți imediat o scădere a bunăstării personale. O vreme vor mai trăi din economii, însă în scurt timp vor trebui să își reducă drastic consumul de bunăstare. Salariul poate mai vine o vreme, însă mulți depindeau și de alte câștiguri care dispar, gen bacșiș.

Problema însă nu se oprește aici. Ai putea ameliora viața oamenilor din domeniile lovite prin diverse forme de protecție socială - practic dându-le bani ca să poată consuma rezonabil chiar dacă nu mai produc bunăstare. Aceasta este o formă de redistribuire a bunăstării care comportă și discuții etice. S-ar putea să fie cea mai bună soluție, însă există limitări practice ale acestei redistribuiri. În primul rând bugetul este limitat. Pentru a avea mai mulți bani poți să te împrumuți amanetând bunăstarea viitoare sau să crești taxele - lovind și bunăstarea celorlalți.

Efectul în lanț

Criza economică este însă mult mai perfidă. Chiar dacă ai avea o țară fără nicio infectare și nicio restricție COVID-19, efectul în lanț ar afecta-o și pe ea, cum s-a văzut și la criza din 2008. Scăderea consumului de bunăstare din altă țară afectează câștigurile firmelor în țara fără COVID-19. Cu atât mai mult o țară afectată de COVID-19 va simți și reducerea cererii interne.

Există și un efect psihologic. În timp de pandemie, și în orice criză în general, oamenii devin automat mai atenți cu cheltuielile, accelerând și mai mult scăderea cererii - chiar în condițiile în care fluxul lor de bani nu a fost afectat. Este valabil atât pentru persoane fizice cât și pentru firme.

În principiu, cât timp oamenii au acoperite nevoile de bază (inclusiv prin ajutoare sociale), ar trebui să poată rezista o vreme unei scăderi a disponibilului de bani. Urmează însă un efect și mai nociv: scăderea cererii va face anumite firme să falimenteze, întrucât costurile lor fixe se acopereau doar la un anumit nivel al vânzărilor. Aici este efectul cel mai periculos al unei crize economice - distrugerea mijloacelor de producție a bunăstării (bunuri, servicii), prin falimentul firmelor care o produceau.

Distrugerea producătorilor de bunăstare

Odată pornit cercul vicios al falimentelor, nivelul general de bunăstare scade automat, pentru că nu mai are cine să producă acea bunăstare. Uneori chiar bunurile de strictă necesitate pot fi afectate pentru că o criză economică lovește orbește, pe oricine îl prinde într-o situație mai puțin robustă. Acesta este cel mai mare pericol al unei crize economice - distrugerea producătorilor de bunăstare. Banii se pot "tipării" la nevoie, se pot redistribui, însă dacă nu are cine să producă bunuri nu obții decât inflație.

Există întotdeauna și firme a căror dispariție nu li se va simți lipsa. În acel caz doar angajații lor vor simți criza. Majoritatea firmelor însă există pentru că cineva valorizează produsele sau serviciile lor - altfel nu le-ar fi dat bani nici înainte de criză. Dispariția unei astfel de firme lasă un loc gol greu de umplut chiar și după ce trece criza.

O firmă este de obicei mai mult decât suma oamenilor și capitalului pe care îl deține. Odată dezmembrată, costul refacerii este enorm. Cu foștii angajați re-orientați fiecare pe unde a putut, durează să re-creezi echipe la fel de eficiente, relațiile de încredere, piața de desfacere.

 

Bugetul statului

Scăderea activității economice afectează întotdeauna și bugetul statului. Mai puține vânzări și salarii înseamnă mai puține taxe și impozite încasate. Bugetul unei țări este chiar mai inflexibil decât bugetul personal, pentru că există cheltuieli pe care nu le poți reduce decât cu prețul unor mari frământări sociale - pensii și salarii la stat. Poți reduce de la infrastructură, dar nu mai e nici acolo mare lucru de redus.

În timp de criză masa monetară virtuală scade, pentru că scade viteza de circulație a banilor. De obicei scade și masa monetară în sine, pentru că nu se mai creează noi împrumuturi dar se returnează cele vechi.

Mulți economiști recomandă ca în criză statul să își crească cheltuielile pentru a compensa din cererea scăzută. Atunci când însă statul are deja deficit bugetar asta devine mult mai dificil. Niște politicienii responsabili strâng bani albi (când economia crește) pentru zile negre (criză). Din câte auzeam, România are cel mai mare deficit din UE, Bulgaria având excedent bugetar.

Stimularea cererii

E posibil ca cea mai puțin rea soluție să fie "tipărirea" unor bani pentru a acoperi deficitul bugetar și a  stimula cererea, inclusiv prin ajutoare de subzistență a celor afectați. Din păcate soluția asta este atât de ușor de abuzat încât există mecanisme care limitează crearea de bani când are statul nevoie. SUA sau Japonia au descoperit că nu pot crește cererea chiar dacă au injectat lichiditate, iar majoritatea lichidității a mers în umflarea prețurilor la imobiliare.

Ideal ar fi ca banii pentru stimularea cererii să meargă direct la consumatorii de bunăstare. Din păcate e foarte ușor să transformi asta în rente care să alimenteze anumite buzunare deja pline. În momentul când devine preferabil să trăiești din ajutoare sociale față de a fi angajat scade din nou implicarea oamenilor în producția de bunăstare reală (bunuri, servicii). E un echilibru foarte fragil.

Ce e de făcut?

Orice soluție de a limita efectele unei crize economice trebuie să adreseze cercul vicios al scăderii cererii care duce la falimente. Nu se poate însă compensa decât parțial cererea, altfel s-ar ajunge și la o inflație galopantă care ar contribui la criză.

În primul rând este importantă o minimă protecția socială - pentru ca bunăstarea individuală să nu scadă sub un nivel tolerabil. Pe cât posibil, ar fi util să fie ajutate firmele să reziste până revine cererea. Un stat înțelept va prefera să țină în viață firmele chiar dacă nu produc în timpul crizei, pentru că vor putea produce din nou după criză - inclusiv aducând bani la buget.

Austeritatea nu a ajutat prea mult în 2009. Nici împrumuturi enorme nu sună prea bine. Dacă dai bani mai mulți populației riști să se ducă toți în importuri - creând cerere în altă parte. Poți împiedica asta doar lăsând Leul să se devalorizeze față de Euro - dar asta lovește în cei care mai au credite în Euro.

Nu există soluții magice pentru o criză economică. Trebuie găsit răul cel mai mic. Până trece.

Până la urmă orice criză trece.

 

==============================================

După criza din 2008 am scris mai multe articole de popularizare a unor concepte economice. De multe ori am combinat informații pe care le-am găsit studiind clasicii cu interpretări și idei personale. Așa a rezultate ciclul "Economia reinventată":

• Despre banii ca datorie ... altfel
• Jocul cu ... jetoanele de sticla
• Relaxarea cantitativă mai pe înțeles

Am scris și multe alte articole care sunt încă relevante despre CRIZĂ.