Mergeţi pe stânga


  Pe scurt : atunci când mergeţi cu maşina pe un drum cu prioritate, înainte de intersecţiile cu drumuri secundare, eliberaţi prima bandă (dacă este posibil). Este valabil de exemplu pentru ieşirile din benzinării, intrările pe autostradă, intrările pe Podul Grant, etc.
Nu ne mai trageţi pe dreapta... ;)

 Ideea cu eliberarea primei benzi mi-a venit de la un articol pe care l-am citit acum ceva vreme pe un blog, din păcate nu mai găsesc link-ul. Articolul se referea la problema ieşirii din benzinărie pe o şosea circulată. Este foarte util dacă autovehiculele se mută pe a doua bandă (dacă este posibil bineînţeles). Cel care iese din benzinărie are nevoie de o bandă liberă pe care să accelereze înainte de a se insera între celelalte maşini.

 M-a uimit mai ales faptul că nu m-am gândit niciodată la acest lucru care pare evident odată ce ţi-l spune cineva. Câte alte reguli simple şi utile ne-ar putea ajuta dar nu suntem conştienţi de ele ?

 Mi-am dat de curând seama că regula se poate aplica şi în alte părţi, de exemplu pe Podul Grant (când se poate circula în viteză pe el).

 Chiar şi la intrările pe autostradă, deşi există bandă de accelerare, este prea mică şi uneori cel care intră este nevoit să oprească la capătul benzii de accelerare pentru că prima bandă este ocupată. Şi aici ar ajuta foarte mult să ne mutăm pe a doua bandă.

 Pentru mine este un pic contraintuitiv, de obicei merg mai puţin repede şi de aceea stau mult pe banda întâi pentru a putea fi depăşit de cei care merg mai repede. Mi-am propus însă să fiu mai atent la aceste situaţii.


Mai filosofic

  Într-un post mai vechi despre civilizaţie ridicam problema regulilor "bune", care aplicate pe scară largă aduc beneficii tuturor. Mici politeţuri, precum a lăsa pe cineva să treacă atunci când oricum drumul este blocat pe sensul tău, au proprietatea că necesită un efort mic, care este cu prisosinţă returnat dacă ajungi la un moment dat în situaţia celui ajutat.


Republicarea articolelor este permisă cu citarea autorului

Comentarii

  1. daca nu te-ai gandit pana acum fie nu prea stii "cu volanul" fie faci parte din marea masa a nesimtitilor...respectul fata de ceilalti participanti la trafic este elementar si in plus iti aduce si alte avantaje precum o siguranta crescuta - nu il pui pe cel care iese din benzinarie in dificultate si nu ii cresc sansele sa greseasca o manevra care te-ar putea implica si pe tine.
    Daca nu ti-ai pus problema asta pana acum poate te intrebi si de ce anume s-a intamplat asa..Cunoaste-te pe tine insuti!

    RăspundețiȘtergere
  2. @Anonim : "nici una nici cealaltă, domnule" ca să parafrazez o replică celebră. Pur şi simplu nu mi-a trecut prin minte ideea.

    Şofez de 10+ ani, şi n-am avut incidente serioase. Încerc să ajut cât pot pe ceilalţi participanţi la trafic dacă am ocazia, să nu blochez intersecţia, etc.

    Nu sunt nici retardat mintal (dacă o facultate şi un master se acceptă ca argument), aşa că estimez că sunt destui alţii care nu s-au gândit nici ei.

    Nu era mai bine să existe undeva scrisă această recomandare ? Mergea lânga legea că dacă te deplasezi mai încet decât ceilalţi (cum ar fi cu viteza legală) să stai pe banda din dreapta.

    RăspundețiȘtergere
  3. hmmm.. instructorul mi-a spus asa:circula cu viteza care te coafeaza pe tine ca mers in siguranta incercand sa optimizezi traseul cu cat mai putine accelerari si franari

    RăspundețiȘtergere
  4. Bine scris.
    Eu o practic de ceva vreme chiar si pe autostrada(mergand mult pe acolo).
    DAR atentie, numai daca poti pe a doua, altfel, incetinesti si ii faci un flash, daca nu se prinde, ca poate sa iasa.

    Am observat insa si altceva: desi au loc pe prima banda, unii nu ies, ci asteapta si pe a doua sa fie liber.
    Multi nu sunt in stare sa faca virajul la dreapta doar pe prima banda.

    Miscarea pe care o descrie Mihai se poate face si fara acele franari de care zice Ano2.

    Pt Ano1 :
    1, nu cred ca tu stii toate obiceurile din trafic. Exista posibilitatea ca fiecare din noi sa stim o parte din ele. Unele pe care le stii tu nu le stim noi si invers

    2, marea masa a nesi nu e asa mare cum crezi

    3,uite o situatie: este coada la semafor, s-a pus verde, cineva iese spre banda cu spatele de unde era oprit. Ce faci: te opresti si il lasi sa iasa sau continui drumul?

    rasp corect: continui drumul, ca sa nu ii tii pe cei din spate. Cel care iese va fi lasat dupa ce se pune rosu la semafor.

    Daca tot stam in trafic, macar sa nu dormim ci sa observam problemele, sa ne intrebam cum procedam noi daca eram de o parte sau de alta si sa gasim solutia care sa convina cat mai multor participanti la trafic.

    pt ano2: "coafatul" ala e cam tricky...pe unii ii face 70, pe-altii 40 , loco. Asa ca mai simplu: maxim legal admis pe sectorul de drum (cica in Franta nu iei "traseul" daca nu respecti si regula asta)

    Alte "reguli" d-astea ne-scrise:
    - ca pieton, il las pe cel cu masina sa treaca pentru ca nu ma costa nimic sa ma opresc eu 1-2 secunde.
    - pe banda a doua pe autostrada vine o masina. Dau un semnal stanga scurt ca sa arat ca vreau si eu sa il depasesc pe cel din fata mea. Cel din laterala accelereaza si traficul este mai bun.

    -noaptea, un flash f. scurt inainte de depasire

    RăspundețiȘtergere
  5. Madalina Voicu12/1/11 18:15

    Eh, Mihai, nicio fapta buna nu ramane nepedepsita...
    Si inca de anonimi :P

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Comentarii?