Menirea râsului

Menirea râsului

 Astăzi în tramvai se certau un moș destul de solid cu o babă destul de arțăgoasă și ea, pornind de la o busculadă la urcare. S-au spus și chestii clasice de tipul "te caută moartea pe acasă", care devin ușor autoironice când vin de la un aproape moș.

 Interesantă este reacția clasică a românilor. Priveau detașați ca la un spectacol ieftin (de fapt gratis), cu un zâmbet tâmp-superior în colțul gurii. M-am abținut să am și eu același reflex profund nociv pe care îl aveam bine reprezentat în personalitatea mea de român.

În primul rând nu era clar din start dacă nu este cineva agresat grav și trebuie intervenit. 

 Detașarea asta mioritică încurajează mojicia și lipsa de civilizație. Se întâmplă la fel când unii călători (mai ales știm noi cine) discută foarte tare sau pun muzică tare. La fel, atitudinea struțului este aplicată, se bagă capul în pământ sperând că vor coborî la prima.


 Întrebarea este care este menirea acestui râs al călătorului care asistă la un act lipsit de civilizație. Transmite el ceva constructiv sau este doar ... hazul de necazul caprei vecinului ?

---

Dacă v-a plăcut articolul, daţi vă rog un share :