Românii și înotul
Ce se întâmplă dacă arunci în apă 100 de copii care nu știu să înoate ?
Câțiva vor învăța spontan să înoate. Pentru aceștia, capacitatea de a înota li se va părea atât de importantă pentru supraviețuire, încât vor dedica foarte multă energie dezvoltării ei. Dintre aceștia vor apare probabil câțiva buni performeri.
Ceilalți copii vor trebui salvați de către instructori, când au luat suficientă apă la bord. Dintre aceștia, mulți vor fi suficient de traumatizați încât să nu mai învețe vreodată să înoate, rămânând cu o frică viscerală de apă. Alții vor reuși până la urmă să înoate, dar activitatea în sine nu va mai fi însoțită de plăcere, ci de un stres inconștient.
* * *
Dar nu despre eficiența acestei metode de a învăța înotul vreau să vorbesc eu. La limită, ea poate fi utilă pentru a identifica talente naturale. În definitiv nu e absolut necesar ca toată lumea să știe să înoate.
Dar dacă aplicăm același model pentru o întreagă societate, în legătură cu cele mai simple aspecte ale vieții ?
Se spune că românii performează bine atunci când lucrează în străinătate. Mulți au rezultate peste media colegilor lor, sunt adevărați performeri. Sunt românii mai inteligenți decât ceilalți sau este educația românească mai bună ? Chiar puteți crede așa ceva ?
"Marii performeri" români sunt de fapt doar un simptom al unei societăți care folosește metoda aruncării în apă pentru a învăța să înoți. Românii cresc într-un mediu social ostil, cu reguli foarte complexe și schimbătoare. De exemplu,, pentru a obține un lucru la care ai dreptul de la primărie trebuie să dezvolți un plan grandios, să evaluezi sistemul de pile și relații, să evaluezi cadoul cel mai potrivit, să descoperi între ce instituții ale statului trebuie să plimbi hârtii, să te gândești ce ai mai putea avea nevoie, deși nu ți s-a spus - nu se știe niciodată când îți mai trebuie un timbru fiscal sau o copie de buletin care nu se poate face acolo .
Un mic procent reușește să supracompenseze și să dezvolte niște abilități deosebite pentru a face față mediului. Nu va fi neapărat vorba de inteligență, poate fi vorba de șiretenie, capacitatea de a minți credibil, agresivitate. Chiar și cei care dezvoltă aptitudini social încurajate (sport, știință) vor tinde să neglijeze alte aspecte importante ale vieții (vezi copiii-gimnaști fără copilărie). Se întâmplă asta întrucât experiența lor adaptativă la un nivel de stres maxim i-a convins că au o înzestrare deosebită, care este foarte importantă, probabil mai importantă decât orice altceva.
Ceilalți, care nu pot trece ștacheta pusă mult prea sus, rămân blocați undeva sub potențialul lor real, fără niciun reper pe care să se poată baza, amețiți de un mediu halucinant pe care nu-l pot cuprinde cu mintea, pentru că nici nu este omenește posibil. Aceștia nu vor avea încredere să construiască nimic pe termen lung pentru că nu găsesc nicio fundație pe care să se poată baza. Se vor teme permanent că orice construiesc poate fi năruit de ape. Chiar și ajunși într-o societate mai așezată, va continua să-i bântuie teama că pământul de sub picioare poate să dispară brusc și că vor ajunge iar să se zbată în apă pentru a-și salva viața.
Un mic procent reușește să supracompenseze și să dezvolte niște abilități deosebite pentru a face față mediului. Nu va fi neapărat vorba de inteligență, poate fi vorba de șiretenie, capacitatea de a minți credibil, agresivitate. Chiar și cei care dezvoltă aptitudini social încurajate (sport, știință) vor tinde să neglijeze alte aspecte importante ale vieții (vezi copiii-gimnaști fără copilărie). Se întâmplă asta întrucât experiența lor adaptativă la un nivel de stres maxim i-a convins că au o înzestrare deosebită, care este foarte importantă, probabil mai importantă decât orice altceva.
Ceilalți, care nu pot trece ștacheta pusă mult prea sus, rămân blocați undeva sub potențialul lor real, fără niciun reper pe care să se poată baza, amețiți de un mediu halucinant pe care nu-l pot cuprinde cu mintea, pentru că nici nu este omenește posibil. Aceștia nu vor avea încredere să construiască nimic pe termen lung pentru că nu găsesc nicio fundație pe care să se poată baza. Se vor teme permanent că orice construiesc poate fi năruit de ape. Chiar și ajunși într-o societate mai așezată, va continua să-i bântuie teama că pământul de sub picioare poate să dispară brusc și că vor ajunge iar să se zbată în apă pentru a-și salva viața.
* * *
Iată cum poți crea o societate cu un mic procent de performeri (buni la export) și, în același timp, cu o masă mare de oameni care nu-și ating nici pe departe potențialul, astfel încât nu pot construi societatea pe care ar fi capabili să o susțină (dacă s-ar fi maturizat în alt mediu). Noroc cu UE că ne mai forțează să înghițim ceva acquis comunitar, un fel de terapie psihologică făcută unui popor traumatizat încă de la vârste fragede.
Dacă v-a plăcut articolul, daţi vă rog un share :
Eram si eu de aceeasi parere pana nu demult ( ca mediul ostil i-a facut pe romani mai descurcareti). Dar aproape un an in strainatate m-a facut sa imi schimb parerea. Din pacate nu pot sa imi explic f bine parerea, poate in timp.Momentan, cred ca fiecare natie are niste caracteristici. Aici oamenii sunt altfel: relaxati, le place sportul, timpul ramas liber ( care in Romania l-ar fi consumat pe zici tu: nervi, agitatie, birocratie, nebunie) il folosesc pe multe activitati creative. Deci ar avea mediu propice sa isi dezvolte multe abilitati intelectuale. Si totusi, romanii se disting printre ei, si nu prin cunostiinte, nu prin cultura, nu prin bun simt sau civilizatie, ci printr- un spirit mai vioi. E, eu cred ca spiritul asta e o caracteristica a poporului roman. Si nu cred ca a fost ceeat de istoria neprielnica. Multe popoare au conditii aprige in tara, dar nu mi se pare ca ar afecta coeficientul de inteligentza. Sper ca m-am facut inteleasa.
RăspundețiȘtergereUnul dintre motivele pentru care românii muncesc mai bine este că veniturile sunt mult mai stimulative în termeni relativi (de 3-5 ori mai mult decât ce primeau în ţară), mai ales în cazul joburilor pe care localnicii le consideră "munca de jos".
RăspundețiȘtergereCelălalt motiv, probabil cel mai important, este autoselecţia: pleacă din ţară cei mai ambiţioşi şi mai talentaţi. Deci nu e ca şi cum ai compara mediile - mai degrabă vârfurile noastre cu media lor.
@Stelutza : Posibil să fie vorba de efectul lui Lucian, au plecat oamenii mai cu spirit. Nu vorbim de aplecarea românilor spre petreceri...
RăspundețiȘtergere@Lucian : da, pleacă vârfurile, dar se întâlnesc și cu vârfurile din alte țări.
Teoria mea explică de ce putem avea vârfuri strălucite și în același timp să fim un popor submediocru încă ca și ansamblu.