Unde sunt copiii în PIB ?

Scris pentru lacoltulstrazii.ro.

Reflectam zilele trecute la cât de greu este să crești un copil și mi-am dat seama că efortul respectiv nu este măsurat în PIB/GDP. 

Atunci când urmărim doar creșterea PIB pierdem din vedere câteva aspecte esențiale ale bunăstării sociale, care scapă acestei măsurări. Producția pentru consum propriu și serviciile publice de educație și sănătate (la noi) sunt cele mai bune exemple.

Atunci când femeile au început să lucreze în fabrici, GDP/PIB a crescut, pentru că a crescut cantitatea de bunuri fiscalizate. Totuși, GDP/PIB nu a măsurat scăderea de bunuri create pentru consum propriu, care se desfășura acasă.

Educația plătită cu salarii de mizerie este sub-evaluată ca și valoare. Partea proastă este că nici o scădere a calității învățământului nu se vede în PIB decât după mulți ani. Dacă copiii de astăzi nu primesc o educație corespunzătoare, când vom fi la pensie nu va avea cine să producă bunurile și serviciile pe care să le consumăm. Degeaba ai bani strânși pentru pensie dacă tinerii acelor timpuri nu vor fi în stare să creeze cele  necesare vieții pentru ei și pentru pensionari.

Sănătatea unde salariile sunt de asemenea mici dar în multe cazuri există „co-plată neoficială” este alt exemplu în care ponderea în PIB induce în eroare, iar calitatea scapă măsurării.

Timpul disponibil pentru a ieși cu prietenii sau pentru relaxare nu este nici el măsurat în PIB.

Aș îndrăzni să postulez că atunci când PIB atinge maximul potențial, bunăstarea societății este mult sub potențial. Există multe lucruri care nu se pot cumpăra sau costă prea puțin față de valoarea pe care o aduc. Cifrele sunt utile, dar să nu facem din ele obiective absolute, am putea pierde esențialul. Dincolo de bani și măsurători, întrebările la care poate răspunde fiecare doar pe baza bunului simț sunt :

• „este bine să se întâmple așa?”
• „dacă s-ar întâmpla asta la scară largă, ar fi mai bine sau mai rău?”
• „este sustenabilă soluția pe termen lung?”