Există această credință că lucrurile rele se întâmplă mai ales oamenilor răi.
Dacă însă ne uitam în jur, vom observa foarte multe exemple în care oameni foarte răi, de exemplu torționari care au chinuit nevinovați în închisorile comuniste, au trăit liniștiți până la adânci bătrâneți. Pe de altă parte, alți oameni deosebit de buni au suferit diverse necazuri inexplicabile.
Dacă cei care declanșează războaie cu mii de morți trăiesc liniștiți, iar oameni mult mai buni decât media suferă necazuri inimaginabile, e foarte probabil că nu există o forță care să distribuie necazurile preponderent oamenilor răi și lucrurile bune oamenilor buni.
Oamenii răi nu prea sunt pedepsiți de soartă
Am putea chiar să observăm că oamenii zgârciți tind să acapareze mai multe lucruri materiale, de multe ori în detrimentul celor buni și blânzi. Dacă chiar ar exista o forță mai mare care dorește binele oamenilor buni, nu prea pare implicată în această lume.
La nivel social însă, este un lucru bun ca oamenii să creadă că faptele rele sunt pedepsite, iar faptele bune sunt automat răsplătite. Realitatea este că doar oamenii buni răsplătesc faptele bune, iar faptele rele sunt doar uneori pedepsite, de către oameni buni sau răi care doresc să se răzbune.
Nu există evidențe care să arate că marii criminali ai istoriei au fost "pedepsiți" mai des decât oamenii buni. Mari cuceritori și ucigași au trăit deseori mult mai mult decât cei pe care i-au cotropit și ucis.
Bolile par împărțite fără discriminare între oamenii buni și răi. Uneori chiar, oamenii răi dovedesc o vivacitate mai mare decât a oamenilor buni în această privință.
Vinovăția
Chiar dacă credința în răsplătirea faptelor bune este în general de dorit în societate, există totuși un revers al medaliei. Această credința vine implicit cu ideea că un necaz precum o boală ar putea fi oarecum legată de o pedeapsă meritată a persoanei, ceea ce este absurd.
Această stigmă există subconștient, chiar dacă toate evidențele arată că persoana este poate mai bună decât multe alte persoane care trăiesc sănătoase. Credința persistă chiar dacă oameni care au făcut mult rău în viață trăiesc sănătoși și fără să aibă necazuri deosebite.
Măcar pentru a evita această stigmă, merită să nuanțăm această credință că oamenii sunt recompensați după meritul lor.
Dacă ar exista o forță superioară dornică să intervină în funcție de bunătatea omului, atunci am vedea mai puține exemple contrare. Deci cel mai probabil nu există această intervenție. Ce există totuși?
Colaborarea
Singurul mod de a câștiga împotriva oamenilor răi (egoiști, agresivi, avari) este colaborarea. Doar colaborarea oamenilor "mai buni" poate răsturna balanța pe care oamenii "mai răi" doresc să o încline în favoarea lor, fără scrupule. Doar împreună pot oamenii "mai buni" să nu sufere de pe urma oamenilor "mai rai" și chiar să prospere mai mult decât mulți oameni egoiști și agresivi.
Nu există o forță exterioară care să pedepsească pe cei care săvârșesc fapte extrem de crude sau chiar crime. Doar oamenii organizați în jurul unor principii de echitate și protejare a celor nevinovați pot pedepsi pe cei care produc suferințe unor nevinovați. Suntem pe cont propriu.
Atunci când cei care produc suferință altora sunt marginalizați sau pedepsiți, doar atunci există șansa ca oamenii "mai buni" să poată trăi o viață cât-de-cât prosperă, colaborând cu ceilalți sau măcar ne-pricinuind rău altora.
Nivelul superior
Există și un nivel superior la cere putem privi lucrurile. Facem cu toții parte din Umanitate, avem fiecare o contribuție în evoluția ei viitoare, la succesul ei pe termen lung sau distrugerea totală. Să mergem spre autodistrugere mi se pare răul absolut. Câștigăm împreună sau pierdem toți.
Ar fi "bine" să ținem această societate pe direcția în care lucrurile devin mai bune pentru Umanitate. Acesta este un scop mai mare decât individul la care merită să contribuim fiecare după posibilități.
Nu înseamnă că trebuie să renunțăm la satisfacerea nevoilor primare și chiar a unor plăceri umane inofensive. Este vorba de a lăsa fiecare lumea un pic mai bună decât era înainte de trecerea noastră prin ea.
Unii poate "doar" vor lăsa în urmă niște copii care o vor duce un pic mai bine decât au dus-o ei. Alții vor contribui cumva la cultura sau știința Umanității. Alții vor face viața mai ușoară celorlalți. Fiecare poate contribui după puterile sale.
Cu puțin noroc, Umanitatea ar putea supraviețui chiar și după ce Pământul nu va mai putea susține viața umană. Propășirea Umanității mi se pare cel mai bun scop care să definească menirea vieții umane.