Intoleranța la lactoză
Dacă a bea un pahar cu lapte dulce îți produce probleme cu digestia, ai putea avea "intoleranță la lactoză".
Mulți oameni pierd spre maturitate capacitatea de a secreta suficientă lactaza (o enzimă care procesează lactoza din lapte). Astfel lactoza neprocesată "normal" fermentează într-un mod neplăcut. Simtomele pot cuprinde balonări, crampe, diaree.
Au trecut ani până să aflu că am intoleranță la lactoză. Mă resemnasem cu ideea că "orice îmi face rău".
Ce-i de făcut ?
Din păcate n-am aflat vreun remediu al cauzei. Soluția pentru eliminarea efectelor nedorite este ... eliminarea alimentelor care conțin lactoză, în special lactate. În unele cazuri ceaiul de mentă poate micșora efectele nedorite, dar nu rezolvă problema.
Nu toate lactatele conțin lactoză. Iaurtul pierde prin fermentare lactoza, astfel că nu are nici un efect nedorit asupra celor cu intoleranță la lactoză. Laptele bătut, kefirul și sana nu au aceeasi calitate (constatat experimental). Unt, smântână sunt criminale.
Brânzeturile solide sunt mai ușor de digerat, deși conțin o anumită cantitate de lactoză.
Laptele de soia și brânzeturile de soia nu conțin lactoză. Laptele de soia este însă de obicei plin de conservanți și aditivi și mie uneori nu-mi face bine, nu știu de ce.
Pentru cei pasionați de lapte de vacă există totuși o soluție : laptele sărac în lactoză. Laptele este procesat pentru eliminarea lactozei, probabil printr-un tratament cu lactază. Gustul este ușor mai dulceag, dar este suficient de aproape de laptele obișnuit.
Laptelele "Dimineți lejere"
În România am găsit un singur lapte cu conținut mic de lactoză, produs de "La Dorna". Din păcate se găsește destul de rar în supermarketuri, am găsit de curând la Carrefour și am luat 4 cutii. Dacă le fac reclamă mă bucur, vreau să dau feedback pozitiv celor care fac lucruri care îmi plac. Poate dau idei și altora să producă/vândă acest lapte, singurul pe care îl pot bea fără să regret în căteva ore.
Alte sfaturi ... digestive
Nu are legătură cu lactoza, dar sunt și alte alimente care afectează digestia:
- oțetul (acid acetic) - foarte iritant digestiv. Se poate înlocui cu lămâie, care deși tot acră nu are efectele negative ale oțetului. Citeam că acidul acetic este folosit pentru simularea leziunilor intestinale pe cobai
- ceapa, murături - nu se digeră complet până în colon și acolo devin iritante. Usturoiul pare mult mai ușor de digerat
- varza - fermentează. Salata verde nu are aceeași problemă
- fasole, mazăre - greu digerate, fermentează. În general orice are cojițe de celuloză care se digeră greu poate crea probleme
- anumite condimente picante care rămân în stare solidă, dar nu toate. Nu știu ce conține exact "crispi strips" de la K. F. C. dar aproape întotdeauna îmi produce probleme.
- ciupercile "albe" - am înțeles că conțin nitriți, dar cred ca mai important este faptul că nu le digeră complet sucul gastric. Ciupercile "urechi de lemn" sunt ok.
- mezelurile, mai ales cele care conțin nitriți - probabil acești conservanți care împiedică stricarea cărnii prin bacterii, împiedică și digerarea ei de către ... flora bacteriană.
Există destul de des și intoleranță la glutenul care există în pâine. Efectul este cumulativ și lent, se pare că blochează repararea tubului digestiv. Orezul nu conține gluten, nici porumbul. Nu mi-am putut da seama dacă am o problemă și cu glutenul, dar mă simt mult mai bine dacă mănânc orez sau mămăligă în loc de pâine.
Noi date: Posibilitatea de a procesa lactoza este o achiziţie relativ recentă în evoluţia umană. Unele populaţii nu au consumat lapte neprocesat în istoria recentă şi au un mare procent de cetăţeni cu intoleranţa la lactoză. China nu folosea lapte neprocesat, doar popoarele nomade din jur îl foloseau.
RăspundețiȘtergerehttp://en.wikipedia.org/wiki/Lactose_intolerance#History_of_genetic_prevalence
Si diaria contine lactoza
RăspundețiȘtergere