Criza economică pe scurt
Toată Lumea este datoare la … cine ?
SUA e datoare la China. China este datoare la Japonia. Japonia o ducea cam rău și înainte de cutremur. Majoritatea țărilor sunt datoare, dar nu există o țară mare și rea la care sunt datoare celelalte. Deci suntem datori fiecare la toți ceilalți ? S-ar putea să fie chiar adevărat.
Ceea ce cred că se întâmplă cu Lumea este că toți credem că deținem o valoare mai mare decât există în realitate. Adică suma valorilor deținute în hârtii (bani, acțiuni, fonduri de investiții, titluri de proprietate) nu are acoperire completă în viață reală. Aurul și argintul peste un anumit preț au aceeași problemă. Beția a trecut și începem să vedem dezastrul din jur.
Văd 3 variante de aducere la realitate :
1. valoarea tuturor hârtiilor și altor simboluri ale avuției scade proporțional cu valoarea lipsă (inflație, scăderea prețurilor la proprietăți, acțiuni, etc)
2. o parte pierd cu totul valoare pe care credeau că o au (falimente)
3. o combinație între primele două (se face paguba 50%-50%)
Lupta va fi de la cine se taie bucata mai mare de “avere virtuală” care iese lipsă la inventar. Sper să fie doar luptă politică/economică nu și armată. Să auzim doar de bine !
Republicarea articolelor este permisă cu citarea autorului
Mai e si versiunea 4, care incearca smecherii sa o puna in aplicare, si anume sa puna angajatii sa plateasca dauna totala :)
RăspundețiȘtergereNu cred ca o sa le iasa, cel putin nu multora care pana la criza aveau gramada de bani, iar acum nu mai au nimic, dar banii aia mie mi se pare ca se concentreaza la din ce in ce mai putini smecheri.
Mie mi-e ca o sa ajunga sa nu mai poata cumpara nimic indiferent cati bani virtuali o sa aiba. Un scenariu de hiperinflatie.
as completa imaginea creata de o idee interesanta care vine din vanzari si anume --> pretul numai este dat de producatorul bunului sau a-l serviciului ci de cumparator, defapt producatorul stabileste pretul de productie, altfel spus pretul minim.
RăspundețiȘtergereMergand cu ideea mai departe, valoarea unui bun se poate calcula ca fiind pretul de productie (materiale folosite, unelte, munca) + pretul distributiei + profit (care ar trebui sa se situeze intre 7% si 15% nu intru in detalii cum am calculat acest profit sa ii spunem profit "de bun simt")
Acum toate companiile cand vand un produs nu il vand la pretul de productie + pret distributie + profit (7%-15%), ci prin marketing sa straduiesc sa afle cat ar da consumatorii pe acel produs sau serviciu si sa il vanda la pretul la care l-ar primi de la clienti (potentiali). Cel mai bun exemplu este pentru iphone costul de productie al unui iphone este de aprox 100 USD aproximativ dar lumea este dispusa sa dea 600 USD de unde rezulta un profit is 500 USD per unit pentur apple. Daca am folosi proft de 10% pentru aple costul ar trebui sa fie de 110 de unde rezulta ca exista un 490USD valoare falsa a produsului ... deci apple face un profit mare in acest moment care este fals ... deci devine o bula care la un moment dat se va sparge ... un alt exemplu este pasta de dinti care schimba gustul (un component chimic) si creste pretul de 2 ori ...
Revenind la discutia de mai devreme astfel de bule s-au creat peste tot in toate companiile mai ales cele care contin brand-uri ... acum privind per ansamblu exista "a big bubble" de non valoare ...
@T E greu totuşi să estimăm costul de cercetare, reclamă şi marketing care intră în componenţa unui produs. Chiar dacă am ştii suma, nu am şti câte bucăţi se vor vinde ca să aflăm cât se distribuie pe fiecare aparat.
RăspundețiȘtergereEu personal sunt uimit cât sunt de ... ieftine sunt produsele electronice. Multe sunt în continuare prea scumpe pentru a deveni eu cumpărător, dar comparativ cu alte produse mi se par foarte ieftine. De câte ori mai greu este să faci un smart phone decât un ceainic ?
Cred că ar trebui să ne uităm mai degrabă la profitul companiilor ca să vedem cât de mic ar putea fi preţul.
Teza mea este că valoarea "lipsă" se află nu în lucruri, ci în simboluri ale avuţiei : bani, acţiuni şi mai ales active financiare complexe precum fondurile de investiţii, parţial în case, aur. Acestea au crescut proporţional cu cantitatea de produse o vreme, dar când constrângerea energetică a frânat creşterea "producţiei", averea virtuală a ajuns supraevaluată, şi aşa a venit Criza (versiunea 1).
RăspundețiȘtergereCriza nu a consumat încă toată valoarea lipsă bănuiesc eu...
1. Cred ca se poate estima piata pentru un anumit produs, mai exact cate produse vor fi sigur vandute, e drept ca nu pot estima cu precizie mare, dar pot estima si odata ce estimez distribui costul fix al cercetarii la numarul de produse care ma astept sa il vand si dupa ce depasesc numarul practic pot scadea pretul sau imi maresc profitul ... economia moderna numai produce un produs fara sa fie sigura ca exista o cere pe piata suficient de mare care sa acopere costurile fixe si profitul companiei, chiar daca acest lucru pentru noi este transparent. Acesta e rolul marketing-ului sa determine dimensiunea pietii in care te vei lansa cu un produs.
RăspundețiȘtergere2. cred ca per ansamblu amandoi vorbim de aceasi supraevaluare ... tu o atribui simbolurilor ,bani, actiuni, etc, pe cand eu o atribui evaluarii produselor , dar clar exista o lipsa.
Cred ca pana la urma noi consumatorii nu evaluam corect produsele si serviciile pe care le cerem creeand o supraevaluare a lor si automat aceste bule.
Daca maine cumpar o a doua masina aceasta imi aduce mult mai putina valoare decat prima, dar platesc pnetru ea la fel ca pentru prima. evident ca nevoia mea pentru a doua masina a fost supraevaluata si am creat o mica bula de falsa valoare, pentru ca toti ceilalti participanti la ciclul economic vor considera ca valoarea masini este egala cu valoare nevoi si vor actiona ca atare.
@T Faptul că ne-am obișnuit să cumpărăm lucruri de care nu avem realmente nevoie este altă poveste. Dacă nu le-am cumpăra pe scară largă ar fi chiar mai scumpe (nu s-ar mai face economia de scară).
RăspundețiȘtergereCe mă tem eu este că petrolul a devenit o constrăngere fizică la creșterea cantității de produse, vezi creșterea prețului la petrol la fiecare încercare a economiei de a crește viteza.
Activele financiare sunt de obicei evaluate pe baza unei economii în creștere, de acea cred că au devenit supraevaluate. La un moment dat vom constata că nu există suficient petrol ca să producem toată bunăstarea pe care credem că o avem în portofel, bancă, pe bursă, etc.
@ Mihvoi, citind comentariul tau mi-am dat seama ca nu am fost clar prima data ... in primul rand eu urmaream o explicatie pentru valoarea falsa creata si care formeaza aceasta bula care se sparge in timpul unei crize economice, (so far) singura explicatie pe care am gandit-o este ca demand-ul produselor creste fals (vezi primul meu comentariu) si atunci valoare produselor creste fals si se creaza bule in fiecare industrie ... cand apare criza lumea (consumatorii adica noi) taie acel demand fals si bulele din toate industriile se sparg ... exemplu cu masina din primul comentariu e cel mai elocvent.
RăspundețiȘtergereAsta nu inseamna ca am dreptate dar astept si alte explicatii ....
S-ar putea sa fi deviat putin de la subiect ... :-(
P.S.
Cred ca petrolul sau energia este de asemenea un produs care intra in "pool-ul" de produse si evolueaza la fel ca si celelalte produse ...
@T : Într-adevăr, acesta este mecanismul prin care se crează bulele (mai mult sau mai puţin speculative) precum imobiliară, petrol, aur, bulbi de lalele, etc. Valoarea relativă a unui produs creşte dincolo de valoarea de echilibru : costul de producţie plus o marjă suficient de mică pentru ca un competitor să nu poată intra agresiv cu un preţ mult mai mic.
RăspundețiȘtergereÎn acelaşi timp am impresia că actuala criză are cauze mai adânci decât bula imobiliară. Se pare că activele financiare non-bancare (fonduri de investiţii) au ajuns la un volum echivalent cu cel al activele bancare clasice. Deci o enormă cantitate de valoare revendicată (eng. "claim") care probabil nu are acoperire integrală în bunuri reale, şi nici potenţial de creştere nu văd în condiţiile creşterii preţului petrolului.
Dacă energia şi resursele umane calificate ar fi nelimitate, economia ar putea să acopere acea valoare "lipsă" şi să ne permitem câte 10 smart phone-uri fiecare. Muncă însă are şi ea un cost subiectiv, vine un moment în care nu eşti dispus să munceşti mai mult pentru încă un mic lux, şi atunci se întâmplă ce spui tu : se taie din cerere.
Un alt mod de a vedea tăierea cererii este că tu vei renunţa să mai produci prin muncă valoarea echivalentă a produsului la care renunţi. Sau poate firma ta renunţă la producerea acelei valori pentru că s-a ajuns la limita la care orice producţie în plus scade eficienţa per ansamblu.
cu faza cu datoriile cam asa e, cam toata lumea e datoare la toata lumea. Creditori pot fi state, banci, populatia, fonduri de pensii, fonduri speculative, orice fel de vehicule de investitii.
RăspundețiȘtergereFaza e ca globalizarea e ca daca crapa unul efectele sunt in lant, deci nu merge, deci ca sistemul sa functioneze, trebuie ca nicio veriga din lant sa nu se rupa.
SI sunt de acord ce ai zis ca se detine o valoare mai mare decat ce e in realitate.
Ca dovada pibu global e de vreo 60 de trilioane $ si valoarea instrumentelor financiare e de vreo 600. Deci de 10 ori mai mare. Deci un leverage de 1 la 10.
Deci o reducere a lui cu vreo 6 procente cum a fost in 2008 poate duce la o desumflare a produselor detinute de financiar cu zeci de procente, si nici naiba nu poate suporta asa o pierdere, de aici a venit riscul sistemic in domeniul financiar.
Numai interventile fara precedent au dres situatia de la colaps.
Plastic imaginea datoriilor ar fi ca o piramida cu capul in jos, la varf jos, e realul si pe ea s-a construit piramida datoriilor/produselor financiare.
Deci cred ca varianta 1 nu ar merge cu diminuarea ca ar fi ca in 2008, iar risc sistemic, cad toti ca piesele de domino.
Eu as vedea o solutie pe termen lung 10-20 ani de deleveraging, sa expire produsele astea, sa nu mai fie create altele noi, deci o ajustare lenta.
Dar cred ca nu se va intampla asta.
Inflaţia poate să mănânce din valoare treptat şi fără să arunce în aer parţile încă fezabile ale sistemului. Nu înseamnă că nu vor fi falimente meritate şi chiar nemeritate.
RăspundețiȘtergereCe mi se pare ciudat este că pentru această avalanşă de credite nu prea mai există cei care se obţin de la consum, deci nu mai este o redistribuire a consumului între generaţii. Pur şi simplu s-a stimulat o creştere a cererii care când nu mai poate fi acoperită de creşterea producţiei debuşează în inflaţie. Noroc că a sărit siguranţa prin Criză, sistemul s-a autoprotejat.
Dacă instrumentele financiare constituie de 10 ori PIB-ul (anual bănuiesc), e ca şi cum fiecare om ar plăti jumătate din salariu la credite pe 20 ani, nu ?