Șase, controlorii !

Șase, controlorii !

  De multe ori când mă sui în tramvai observ la oameni reacția aceea "șase controlorul!" când mă văd. Probabil pentru că mă îmbrac în negru/bleumarin, sau arăt cam fioros când merg spre serviciu :)

 De multe ori se întâmplă asta când din diverse motive vreau să verific când expiră abonamentul de pe card, sau câți bani mai am pe portofelul electronic. Acum, e posibil și să mi se și pară mie, adică să proiectez propria teamă de controlor din tinerețe pe săracii oameni. Azi totuși cred că l-am făcut pe unul să se dea jos din tramvai la prima', n-a mai apucat să vadă cum scot cartea S.F. și încep să citesc tacticos.


Mersul fără bilet

  Pe timpul comunismului mersul fără bilet era un sport ușor revoluționar, un fel de luptă cu "Sistemul" care avea și beneficii secundare. Proprietatea autobuzelor era a tuturor, deci și a noastră, deci a nimănui, deci aveam dreptul. "Nenorociții de controlori" erau asimilați cu polițiștii și securiștii care te vânau că spui bancuri cu Ceaușescu. Se mai utiliza pasarea biletului când coborai din tramvai celor care urcau.

 Fiind în liceu sau facultate, aveam abonament pe drumul obișnuit, dar mai mergeam și pe blat când aveam treabă în altă parte. Am fost prins de câteva ori și mi-a luat mult până să se atenueze teama când apar controlorii, chiar dacă începusem să am bilet constant. Să nu mă dau sfânt, am mai mers și recent  fără câte o stație-două câteodată, sau câteva zile până să-mi dau seama că mi-a expirat abonamentul.

 O intâmplare amuzantă mi s-a întâmplat când am urcat într-un tramvai crezând că este 32 (unde aveam abonament), dar a făcut stânga la 11 iunie. Pe traseul liniei 32 puteam să merg și cu alt tramvai, dar ieșisem de pe traseul abonamentului. Chiar după curbă, un controlor vine și-mi cere abonamentul. Ii dau cartele și încerc să-i explic : "știți, eu vroiam să iau 32, dar ...". El ia cartela, o pune pe aparat și-mi explică tacticos "a... trebuie să coborâți la prima și luați înapoi tramvaiul de ... (arată cu degetul) acolo". Cartela face un beep scurt confirmând plata cu portofelul electronic pe care îl aveam pentru rarele cazuri când foloseam altceva decât 32. Controlorul, cam "cu chef" nu s-a uitat ce a scris aparatul, mi-a dat cartele și a continuat să mă îndrume ușor împleticit în vorbe.

  Revenind la lucruri serioase

  Ți se pare normal să mergi fără bilet/abonament în mijloacele de transport în comun? Este oare un motiv suficient faptul că transportul nu funcționează exact așa cum ne-am dori, că sunt nesimțiți și nu anunță cănd schimbă traseul? Alții ar argumenta chiar că de la RATB se fură o parte din banii cotizați pe abonamente, așa că merită să aviți plata biletului pentru a diminua furtul. Sunt acestea argumente valide?

 Eu văd lucrurile așa : RATB este o "regie autonomă", adică un fel de firmă mai specială, care mai primește și bani de la stat (adică tot de la noi, contribuabilii). În teorie costul biletelor/abonamentelor ar trebui să acopere costurile de exploatare. Pentru ca transportul public să continue să funcționeze, trebuie adunați banii respectivi de la plătitorii de bilete/abonamente, eventual cu un mic ajutor de la buget.

 Mi se pare normal ca bugetul să acopere cel mult anumite investiții de infrastructură (magistrală metrou, autobuze), nu și costurile zilnice. În principiu mă aștept că a trece banii pe la stat mărește riscul de deturnare, deci prefer să plătesc direct la "hoțul" final.

 Logica economică spune că eventualii hoți din transportul public fură maximum pe care îl pot fura astfel încât riscul de a fi prinși să fie mic. Să presupunem că la RATB se fură 10% peste costurile reale de exploatare. În loc de cost zilnic X, RATB trebuie să încaseze pentru costurile zilnice : S = X + 10%*X. O să vedem că procentul sau suma furtului nu sunt importante, statul acceptă mărirea prețului sau subvenția când societatea intră pe pierdere, iar eventualii hoți nu au nici un interes să reducă furtul ca să compenseze pierderile. Doar costul biletului sau impozitele cresc.

 Să presupunem că statul finanțează doar investițiile de infrastructură. Astfel, costul de exploatare (S) trebuie finanțat din bilete și abonamente. Suma S se împarte deci la numărul de plătitori de bilete. Costul biletului este cu atât mai mare cu cât sunt mai puțini cei care plătesc călatoria. Deci existența unor călatori neplătitori crește prețul biletului celorlalți. Oamenii par să aplice o morală mult mai permisivă față de 1000 oameni care le fură fiecare câte 10 bani, decât față de 1 om care le fură 100 lei (suma este identică în cele două cazuri).

 Nuanțare

 "Ce-ai cu el bă, e și el tânăr/bătrân/muncitor/obosit/etc ?". Poate că în anumite cazuri sunt dispus să "subvenționez" o anumită categorie de oameni defavorizați, elevi săraci care merg la școală, bătrâni cu pensie mică, etc. Poate sunt de acord ca din impozitele mele o parte să meargă la subvenția unor categorii sociale pe care politicienii o decid, ei reprezentându-mă (teoretic) în forurile de decizie ale țarii.

 Țările se bazează pe un sentiment al solidarității care este implementat prin anumite forme de ajutor social, care are și anumite beneficii economice în timp. Tinerii educați mai bine decât și-ar permite părinții lor pot să producă bunuri mai valoroase din care vor folosi pensionarii care le-au subvenționat educația. Notă : nu am spus "contribuie la pensiile pensionarilor" pentru că acea contribuție reprezintă doar simbolizarea transferului de bunuri, care trebuiesc produse în primul rând. Altfel am da salarii de miliarde RON la măturători doar ca să poată contribui mai mult la pensia pensionarilor care vor cumpăra... ce ? Servicii de măturare ?

 Vreau totuși s-o facem organizat

 - Dacă spunem că bătrânii ar da banii pe țuică în loc de transport, sunt de acord să le dăm ajutor de transport în loc să le dăm acei bani la pansie. Sau poate capacitățile de transport sunt sub-utilizate, iar stimulând cererea de transport la bătrâni se poate obține un preț per persoană mai mic, deci RATB poate face o ofertă "en gros" mai ieftină statului pentru bătrâni. Nu cred că este cazul.

 - Dacă spunem că tinerii mai săraci ar circula oricum fără bilet dacă ar avea alocația mai mare, pentru că și-ar lua ciungă cu alocația crescută, putem să le oferim niște abonament gratuite, plătite din impozitele contribuabililor. Poate unul dintre ei descoperă fuziunea la rece a hidrogenului, sau măcar nu rămâne un analfabet fără altă șansă în viață decât delicvența.

- Poate scăderea natalității aduce pericole mai mari decât costul ajutării unor familii care nu au resurse să crească toți copii pe care și i-au dorit sau pe care au ajuns să-i aibă din ușoară inconștiență. Dacă a le facilita transportul pare să ajute binelui societații, decidenții politici pot decide în relație și cu dorințele alegătorilor sau cu idealurile pe care reușesc să le inspire.

Atenție totuși, orice ban redirectat într-un loc (transport) nu mai poate fi folosit în alt loc (cantine pentru bătrâni). Decizia rațională se ia pe baza impactului per leu cheltuit : ce este mai profitabil pentru bunăstarea lor, să îi plimbăm cu tramvaiul/trenul sau să le dăm o masă gratis ? In funcție de circumstanțe răspunsul poate fi diferit.

Concluzie

Ce vreau să spun este că nu mi se pare în regulă ca subvenționarea unui călător de către mine să se facă după criteriul celui mai șmecher. Când nu existau gratuități pentru bătrâni vedeam câte o bătrânică cu sacoșă peticită de sărăcie care se grăbea să composteze deși abia se ținea pe picioare. Sunt alții care își permit, dar preferă să fie subvenționați de către ceilalți.

 Nu mi se pare echitabil nici mersul cu "nașul" din aceleași considerente. Am mers și eu o dată pentru un motiv stupid : nu mai existau locuri "pe bune", mi se terminase cazarea în Timișoara unde eram în interes de serviciu iar a doua zi trebuia să fiu la lucru în București. N-am putut nici să decontez "nașul" la firmă...

 Când vom înțelege oare că orice eschivare a cuiva de la datoria sa în comunitate înseamnă o povară mai grea pentru ceilalți ?


Republicarea articolelor este permisă cu citarea autorului