Economia tradusă

 Economia tradusă

  Pe scurt : banii sunt meniți să intermedieze schimburi complexe de produse. Excepție fac speculațiile financiare care sunt precum pariurile sportive pe saci de orez : nu este un schimb, ci unul ia potul iar ceilalți pierd.

Introducere

  Ca urmare a unei discuții spumoase pe margine unuia din posturile mele mai vechi, am decis să încerc o prezentare a economiei făcând abstracție de bani. Nu chiar de tot, voi încerca să traduc relități economice în modele cât mai simple, de troc. Rog sugerați și alte exemple mai nimerite sau corecturi dacă este cazul.

Societatea de troc
  Uneori pentru a înțelege realitățile macroeconomice este mai simplu să privești economia ca pe un troc complex cu produse/servicii.

•  Pe termen lung o țară consumă exact câte produse/servicii produce (ca valoare)
• Uneori o țară schimbă bunuri pe care le poate produce cu bunuri produse de alte țari (exportă grâu și importă televizoare plate). 
• Mai este posibil să împrumute din afara țarii produse (credite în euro pentru consum/imobiliare/investiții), pentru care va da în schimb alte produse în următorii ani.
• Mai există și situația în care țara își vinde anumite capacități de producție (privatizări), teoretic pentru a cumpăra alte capacități de producție de care are nevoie mai mult.

   Politica unui stat redistribuie valoarea produsele pe care le produce acea țară între locuitorii săi.

• O parte dintre produse se redistribuie prin impozite la oameni care nu produc direct produse, dar ajută la funcționarea redistribuirii (administrația locală, centrală).
• O parte dintre produse se duc prin taxe la oameni care pregătesc viitoarele generații de furnizori de bunuri (educație)
• O parte dintre produse se redistribuie prin impozite/taxe la cei care produc bunuri/servicii pentru care nu plătești direct (șosele, medicină, poliție, armată)
• O parte dintre produse se distribuie către cei care nu mai pot munci (pensionari, șomeri)

 Economia tradusă
Voi lua acum câteva realități economice și voi încerca să le traduc în termeni de troc și cantitate de produse/servicii disponibile consumului, de care depinde direct bunăstarea.

 Voi ignora unele efecte financiare (curs de schimb, inflație, putere de cumpărare) care deși foarte importante pentru evoluția bunăstării, complică înțelegerea relațiilor fundamentale pe care vreau să le prezint.

 De asemenea, voi reduce lanțurile lungi de troc și voi trata produsele ca și cum ar fi interschimbabile : ca și cum aș putea să schimb programe software pe roșii, fără să trec prin zeci/sute de intermediari cum se întâmplă în economia reală.


Șomajul
  Cel puțin pe termen scurt, șomajul și închiderea fabricilor scade cantitatea de produse pe care țara le produce (vezi situația după '89). Astfel în medie locuitorii o duc mai prost. Unii o pot duce un pic mai bine, întrucât cei rămași șomeri o duc mult mai prost, consumând mult mai puțin din ce se produce.

 Șomajul la bugetari scade cantitatea de produse/servicii doar în măsura în care contribuiau efectiv la buna funcționare a statului. Reducerile la educație îsi pot arăta efectele negative abia când cei educați ajung la vârsta de angajare şi deci de producere bunuri/servicii.

 Șomajul poate crește pe termen mediu cantitatea de produse/servicii produse în țară dacă respectivii șomeri ajung să se angajeze în alt domeniu, producând produse mai utile decât înainte (deci mai valoroase). Dacă se pensionează anticipat n-am făcut nimic...


 Pensionările anticipate
 Presupunând că oamenii pensionați anticipați aveau o contribuție la canitatea de produse/bunuri produse de către țară, pensionarea lor înseamnă micșorarea cantității totale de produse. Faptul că vor continua să consume la fel precum înainte de pensionare duce la micșorarea cantității de bunuri disponibile în medie pe fiecare locuitor.


 Emigrarea celor tineri
 Emigrarea cetățenilor apți de muncă duce la scăderea cantității de produse realizate de către țară. Este drept că scade și consumul celor care au emigrat, dar să nu uităm că o parte din produsele lor se redistribuiau către cetățeni care nu produc (pensionari, bugetari) și care au rămas în același număr.

 Astfel, în medie, nivelul de trai scade. Pentru a permite același nivel de trai al pensionarilor, procentul de produse care se redistribuie de la cei apți de muncă către pensionari, bugetari, infrastructură crește.


 Împrumuturile externe
 Dacă ceri cuiva o sticlă de ulei cu împrumut, pănă la urmă trebuie să i-o dai înapoi și îi rămâi și puțin dator pentru că te-a ajutat când erai în nevoie (dobândă). Pe termen scurt dacă te împrumuți ai mai multe produse decât produci, dar când trebuie să plătești va trebui să dai prin dobândă încă mai multe produse decât ai consumat.

 Din acest considerent, merită să te împrumuți doar ca să eviți un pericol mai mare decât dobânda sau ca să investești în ceva cu care vei produce mai multe produse decât înainte, astfel încât să poti plăti dobânda fără să îti scadă nivelul de trai mai jos decât era atunci când te-ai împrumutat.

 Există și unele produse "de consum" care au un oarecare potențial ca investiție. Dacă îti izolezi casa îți micșorezi consumul de produsul "căldură". Chiar și o mașină de spălat vase poate deveni o investiție dacă economiseşti un timp pe care îl poți folosi pentru a produce alte produse (chiar pentru uz personal) sau pentru a studia cum poți să devi mai productiv.

 Împrumuturile pentru plata pensiilor, cât timp nu sunt menite să evite o catastrofă umanitară, pe termen lung vor scădea prosperitatea, pentru că produsele împrumutate pentru a crește un pic bunăstarea pensionarilor vor fi plătite cu dobândă. În momentul plăţii, vor exista în țară chiar mai puține produse decât în momentul împrumutului (dacă cumva cantitatea de produse per locuitor nu crește brusc peste noapte). Dacă aveai X produse și împrumuți Y, la momentul plății vei avea X - Y - dobânda (produse).

 Merită să te împrumuţi pentru a-ţi menţine sănătatea pentru a nu cheltui apoi mai mult cu tratamentul.

 Creditul de consum
  Prin contractarea unui credit voi beneficia de niște produse pe care nu le pot produce azi. Cei care le produc astăzi renunța la ele în favoarea mea (fac economii), urmănd ca eu să le dau o parte din produsele mele pe parcursul următorilor ani, cu dobândă. Cineva produce astăzi un televizor dar mi-l dă mie să-l folosesc, urmănd să-mi ceară o valoare echivalentă din produsele mele în următorii ani (plus dobândă).
 
Creditul imobiliar
 La cumpărare apartament este un pic mai complicat. Să spunem că am luat credit pentru un apartament construit în 1975. Nu vă faceți griji, are doar 4 etaje, nu pică, a rezistat bine la cutremurul din 1977.

 Acest produs a fost creat de oameni acum mult timp. Putem spune că actualul proprietar l-a primit la schimb contra produselor sale pe un număr de ani.

 Întrucât economia era mai puțin dezvoltată, a dat la schimb probabil mai puține produse decât îi dau eu acum contra apartamentului. Produsele astea le iau de la o "bancă" unde se înregistrează cei care sunt dispuși să amâne consumul produselor pe care le dau eu în schimbul casei. Aceștia sunt cei care au depus bani în bancă.

 Majoritatea celor care sunt dispuși să amâne consumul sunt din țări dezvoltate, astfel că eu devin dator cu produse către ei. Dacă descopăr că am dat prea multe produse pe casă (bulă imobiliară), rămân în continuare dator cu cele multe produse luate de la cetățeni străini.

 Vânzătorul apartamentului își construiește și mobilează o casă cu produsele de la mine, deci el nu pierde nimic dacă produsele nu se alterează între timp (inflație). In acest caz se creează încă un produs "casă" în economia țarii, dar va ieși din țară cantitatea de produse pe care am împrumutat-o (plus dobândă).


Creditul fără economisire
 Atunci când ceea ce consum pe credit nu este un consum amânat al altcuiva ("bani creați de bancă") se întâmplă un fenomen ciudat, care are sens doar în context financiar. De fapt, cineva chiar nu va mai consuma acele produse pe care le produce, doar că nu decide el să renunțe la consum precum în cazul economisirii. De exemplu îi scade puterea de cumpărare prin inflație.

 Teoretic consumul meu antrenează creșterea producției celorlalți (prin progres tehnologic), astfel încât nimeni nu consumă mai puțin. Practic, intuiesc că există o limită a creșterii productivității, mai ales în condițiile unor resurse naturale limitate, deci până la urmă cineva va rămâne sigur dator mai multe produse decât poate crea pe parcursul vieții sale.

 Cine câștigă din acest joc ? Eu aș paria pe bancă, dar trebuie să mai meditez la problemă. Cine pierde ? Probabil ultimul care intră în joc.


Încheiere
 Sper că v-am deschis apetitul pentru această abordare mai intuitivă asupra economiei. Dacă căutați în articolele anterioare (drepta) veți găsi mai multe post-uri în care încerc să înțeleg economia și criza prin modele simplificate.

 Sunt curios dacă vi se pare abordarea ușor de înțeles și dacă găsiți că modelează corect realitățile economice, mai ales că nu am o pregătire formală în domeniu. Mi-ar plăcea să veniți cu alte exemple și chiar cu întrebări "dar dacă...?"

"The more I say, the more I know" . Republicarea articolelor este permisă cu citarea autorului