Postări

Falimentul icoanelor

Imagine
Falimentul icoanelor  Finuța a împlinit un an. În drum spre fini, am trecut să ridicăm tradiționala "turtă" de la patiseria din colț.  Am ochit patiseria asta de când am cumpărat apartamentul, acum mai bine de 6 ani. M-am gândit că e bine că este aproape, la nevoie găsești un ștrudel cu mere. Când renovam casa mai îmi amăgeam foamea cu câte un trigon cu vișine. Nu prea am folosit ștrudel de la ei, dar luam mereu cozonac, de sărbători sau când aveam poftă. Făceau un cozonac delicios, cu nucă, rahat și cacao.  Cozonacul era de obicei cald, dar mai mereu trebuia să aștept restul. Prin geamul patiseriei am văzut cuptoarele, femeile care pregăteau aluatul și vreo 2-3 icoane mari. Asta e bine m-am gândit, oamenii credincioși sunt de regulă și cinstiți. Și la altă patiserie preferată au icoană, pare un semn bun.  Ca să constatăm astăzi că patiseria și-a luat astă noapte zborul, cu icoane, cuptoare, cozonaci și avansul nostru de turtă (mai era o mică diferen...

Relaxarea cantitativă mai pe înțeles

Relaxarea cantitativă mai pe înțeles  Deflația este periculoasă pentru că se auto-alimentează într-un cerc vicios. Dacă prețurile scad, merită să nu cumperi azi pentru că mâine va fi mai ieftin, ceea ce scade și mai mult prețurile și vânzările. Pe termen mediu, deflația falimentează producătorii de bunăstare și asta e rău.  O inflație mică (1-3%) motivează ținerea banilor în circulație , altfel multă masă monetară ar "putrezi la ciorap" la vreun miliardar.  Luăm clasica ecuație care leagă prețurile de masa monetară : M*V=P*Q . Viteza de circulație a banilor ( V ) a scăzut din cauza prudenței la consum indusă de criză. În plus, lipsa creditării a scăzut și M (masa monetară virtuală) pentru că banii nu se mai multiplică la fel de mult prin mecanismul rezervelor fracționate , ci din contră se contractă prin returnarea datoriilor plus dobândă. Pentru a nu scădea prețurile (P) în spirală deflaționistă, trebuie mărită M (masa monetară), ce s-a tot făcut prin "rel...

București, colegiul D23

Tu cu cine ai vota? București, colegiul CD-23 alegeri decembrie 2012  Am scris un articol pe lacoltulstrazii.ro. Menirea lui este să incite la dezbatere și eventual să ajute pe cei din același colegiu (D23) să cunoască mai bine candidații: http://lacoltulstrazii.ro/2012/12/07/bucuresti-colegiul-d23/

Faună urbană în București

Imagine
  Spuneam că alături de porumbeii care clocesc în spatele aerului condiționat am și alte imagini inedite surprinse cu vechiul telefon Nokia 3110c , care este poate mai telefon decât orice smartphone , dar în nici un caz nu este aparat photo :) Să înceapă distracția ! În prima ipostază avem pisici care socializează pe gura de canal care emană aer cald (șos Alexandria). Nu se vede, dar este destul de frig: Apoi cățel care stă pe o conductă de termoficare la Aurel Vlaicu. Nu cred că era caldă în sine, dar o încălzea soarele. Alte pisici care stau pe o mașină în zona Iancului. Cred că le-a pus cineva mâncare astfel încât să fie ferite de câini.  Un câine temerar în parcul Bazilescu , care a escaladat ruina teatrului de vară. Probabil singura pisică din Paris :  O lăcustă mare și verde ajunsă cumva în metroul din București: O șopârlă în zona Aurel Vlaicu, intersecția dintre șos. Pipera și str. Nicolae Caramfil (...

Presa gratis

Presa gratis   Doar un gând:       Presa "gratis" are o mare slăbiciune. De îndată ce nu se mai susține din banii cititorilor ci din banii unor "sponsori", începe să nu mai servească interesul cititorului ci al "sponsorului". Înlocuiți cititor cu ascultător sau telespectator, după caz.   În cazul presei care se susține doar din reclamă mai există o speranță, nevoia de a păstra cititorii trebuie să... inspire o minimă calitate și obiectivitate. Pe de altă parte, nu obiectivitatea face traficul pe site, ci bârfa și "fata de la pagina 5".   Parcă nu este suficientă nici doar presa "hobby", făcută pe gratis prin blog-uri, din pură pasiune.   Atunci ce ne facem ? Poate în câțiva ani ne vom re-obișnui să plătim pentru a beneficia de o presă profesionistă și cât de cât obiectivă.

Bate politicianul să priceapă partidul

Acest articol a fost scris de mine pentru blogul " La colţu' străzii "   Cum facem să convingem partidele să nu mai trimită pe liste politicieni nefrecventabili ? Dar stai, nu mai există liste decât la partid, noi votăm candidați în sistem uninominal. Atunci de ce am vota orice reciclat ne trimite partidul să candideze?   Doar pentru că percepem partidul respectiv drept “răul cel mai mic”, nu înseamnă că acel candidat este și el “răul cel mai mic”. Doar relativizînd decizia în funcție de candidat putem filtra corupția care se distribuie în cam toate partidele . Votul negativ “per candidat” este singura metodă de a motiva partidele să înceapă să-și facă și ele curățenie intern, pentru a nu mai pierde voturi pe viitor.   Votul “util”, pentru partidul “răul cel mai mic”, nu mă mai încălzește. Un candidat corupt  va vota oricum după propriul interes și nu după un interes “al partidului”, căci nici nu îndrăznesc să mă gândesc la doctrină sau la intere...

De iarnă

Imagine
Din colecția toamnă - iarnă Câteva posturi mai vechi, de sezon : Despre repartitoarele de costuri Cum să consumi / plătești mai puțin cu repartitoare Merită renunțat la repartitoare ? Cum funcționează repartitoarele ? Despre aerul din cameră Umiditatea din cameră iarna Despre umiditatea aerului   Ai suficient Oxigen in camera ?    Sănătatea iarna Ce stim despre vitamine ? Ne poate trage curentul ? Virusul gripal  Utile: Cauciucuri de vară, iarnă sau "all seasons" ?     Vă rog semnalați eventuale informa ții ca re nu mai sunt de actualitate ! Dacă v-a plăcut articolul, daţi vă rog un share :