Jobul și valorile
Privind retrospectiv, probabil fiecare schimbare de job pe care am făcut-o a fost menită să rezolve o incongruență de valori între mine și firmă. Uneori conflictul de valori nu este evident, ci doar efectul său : o stare de nemulțumire generală, demotivare. Unele lucruri pe care le tolerai înainte devin extrem de agasante. În general trecerea timpului agravează conflictul, printr-un efect de acumulare. Dacă conflictul de valori nu se rezolvă, el poate afecta grav calitatea vieții, ducând până la deprimare, depresie.
Valorile sunt acele convingeri care se schimbă extrem de greu într-un om. Valorile trec puțin pragul convingerilor și se poziționează undeva în zona credințelor, definind ce considerăm că este bine și ce este rău. Valorile generează principiile pe care le ai în viață. Ele nu pot fi demonstrate și nu sunt un mijloc pentru a atinge un alt scop, sunt "bune în sine". Foarte greu se poate argumenta de ce sunt bune, dar fac parte din fiecare persoană și din cultura fiecărei organizații. De exemplu cinstea nu este în sine bună pentru ceva. Ea poate potența o organizație și poate genera repectul față de un individ, dar la nivel individual nu are un scop, ea este considerată valoroasă în sine. Anumite lucruri valorizate de un om sau o organizație pot fi considerate anti-valori de către mine (șmecheria, a te "descurca" cu ghilimele, profitul prin orice mijloc, etc).
Alte valori sunt mutual exclusive dar pot fi utile, fiecare, în diferite contexte. Un om poate valoriza colaborarea, altul poate valoriza competiția. Fiecare este o strategie personală de abordare a vieții și de obicei nu poți bascula ușor între ele. Însăși apartenența la un grup social cere ca valorile afișate de un om să fie consistente, ca o garanție a încrederii că nu vor apare surprize neplăcute, precum încălcări grave ale valorilor împărtășite de acel grup social.
Valorile pot lua multe aspecte. Poate fi vorba de valori morale : cinstea, corectitudinea, bunătatea. Poate fi vorba de valori sociale : colegialitatea, într-ajutorarea, respectul reciproc, politețea. Poate fi vorba de valori mai pragmatice : inteligența, competența, eficiența, orientarea către rezultate. Poate fi vorba și de valori mai personale : preferința pentru siguranță sau apetitul pentru risc. Însăși obiectul de activitate al firmei poate crea conflicte morale : dacă de exemplu muncești într-o firmă care poluează iar tu valorizezi protecția mediului.
Fiecare din cele susmenționate (și multe altele) pot constitui arii de incongruență între tine și firma în care lucrezi. Dacă mediu în care lucrezi are alte valori decât ale tale, până la urmă te vor afecta. Valorile nu sunt negociabile, poți cel mult să suporți încălcarea lor pentru o vreme, cu prețul acumulării unor frustrări. Imediat ce reușești să satisfaci nevoile de la baza piramidei lui Maslow (hrană, securitate), apare nevoia de trăi într-un mediu cu ale cărui valori rezonezi.
În paranteză fie spus, o firmă sau un manager care își înșeală clienții va sfârși invariabil prin a-și înșela și angajații.
Valorile unei organizații sunt ceva mai ușor de schimbat decât valorile unui individ, pentru că nu sunt media valorilor membrilor. O organizație are propria "personalitate", care nu poate fi foarte incompatibilă cu valorile majorității, dar care poate fi totuși destul de diferită. Cel mai ușor este să obții o organizație vicioasă cu oameni care la origine au valori destul de bine articulate. În același timp integrarea unui individ într-o organizație cu valori bine definite poate motiva individul să adere și să repecte mai mult acele valori.
Chiar și faptul de a pleca în altă firmă pentru un salariu mai bun poate fi privit ca rezolvarea unui conflict de valori. Securitatea sau bunăstarea financiară personală a angajatului se dovedește o valoare mai pronunțată decât în prioritățile firmei. Sau valoarea pe care ne-o atribuim noi nu este aceeași cu cea pe care ne-o arată firma prin salariul oferit.
În majoritatea cazurilor, însă, oamenii pleacă dintr-o firmă din cu totul alte motive decât salariul. Un mediu în care recompensa nu este bazată pe merite, o atmosferă tensionată în care oamenii "se sapă" permanent, lipsa aprecierii din partea șefului/colegilor, un stil de conducere bazat pe metode cu care nu suntem de acord, sunt motive mult mai uzuale pentru demisie. Uneori un angajat lucrează pe un salariu mult mai mic decât poate obține în altă parte doar pentru că îi place atmosfera și pentru că simte că lucrează pentru ceva care corespunde valorilor sale personale. Bineînțeles asta se întâmplă după ce angajatul are acoperite nevoile de bază pentru supraviețuire.
Eu spun că sunt necesare 3 motive pentru a merge la o firmă, dar este suficient unul pentru a pleca de la o firmă. Dacă ceva nu merge peste pragul de satisfăcător este suficient pentru a te gândi la căutarea unui alt job. Abia apoi apare eventuala oportunitate de un salariu mai bun.
Concluzie : ai grijă ca locul de muncă să rezoneze cu valorile tale. Din timpul în care nu dormi petreci cam jumătate la serviciu, deci merită să cauți să te simți bine în acel mediu.
Dacă v-a plăcut articolul, daţi vă rog un share :
> Foarte greu se poate argumenta de ce sunt bune, dar fac parte din fiecare persoană și din cultura fiecărei organizații. De exemplu cinstea nu este >în sine bună pentru ceva. Ea poate potența o organizație și poate genera repectul față de un individ, dar la nivel individual nu are un scop, ea este >considerată valoroasă în sine.
RăspundețiȘtergereÎn framework-ul tău mental sunt foarte greu de motivat, iar cinstea de ex. este într-adevăr o opţiune arbitrară. Într-adevăr dacă tu eşti doar un side-effect, un epi-fenomen al unei grămezi de molecule întâmplător complex organizate de un oarecare proces lung de selecţie, nu există nici o bază pentru valorile morale; ele sunt doar o alegere arbitrară şi la urma urmei orice este permis.
Într-un framework mental care vede la baza existenţei o Fiinţă personală, iubitoare, iar pe om creat după chipul Acesteia (adică cu potenţialul de a o oglindi) şi asemănarea (adică cu vocaţia de a împlini acest potenţial), valorile morale nu mai sunt alegeri arbitrare ("axiome") şi nici greu de argumentat. Ele sunt "corolare" şi rezultă din vocaţia iubirii şi valoarea pe care o are, în acest framework, fiecare fiinţă umană.