Economia reamintită

Economia re-amintita

Imi place sa studiez sisteme. Nu sunt economist, dar nu cred ca trebuie sa ai doctorat in domeniu ca sa intelegi niste legi simple ale economiei. O sa construiesc pas cu pas un model din ce in ce mai complex de economie, oarecum urmarind progresul istoric de la troc pana la sistemul financiar actual. Nu vreau sa fac istoria economiei, vreau doar sa arat straturile sub care s-a acoperit scopul de multe ori uitat al tranzactiilor economice : distribuirea/impartirea produselor utile intre membrii societatii. 

Pas 1 Oamenii produc diverse produse/servicii. Pentru ca nu se pot pricepe in aceeasi masura la toate, fiecare se specializeaza pe o anumita gama de produse. Rezultatele muncii se impart egal la producatori.

Problema: daca rezultatele se impart egal indiferent de contributie, nimeni nu este motivat sa produca mai mult, toti incearca sa traga chiulul. Per ansamblu se produce din ce in ce mai putin, iar intr-un final toti o duc prost. Aceasta lipsa a motivarii este pentru mine principala cauza a esecului sistemelor comuniste. 

  Pas 2 Cine munceste mai mult, primeste mai mult, pentru a motiva munca. O autoritate centrala "calculeaza" cate produse trebuie sa primeasca fiecare la impartire, dupa contributie. Dar cum masori cine munceste mai mult ? Daca ar produce toti acelasi tip de produs ar fi simplu, se compara numarul de produse realizate. Dar produse diferite necesita munca diferita, priceperi diferite, munca necesara variaza cu evolutia tehnologiei.

O autoritate centrala nu poate gestiona eficient variatia nevoilor si recompensarea corecta a efortului depus. In plus, autoritatea centrala este tentata sa dea la schimb mai putin pentru produsele pe care le consuma. Producatorii sunt tentati sa raporteze mai mult (va amintiti de comunism?). De fapt autoritatea centrala ajunge sa produca doar "sistemul care controleaza impartirea", producatorii efectivi avand mai putine produse de impartit decat daca nu ar exista aceasta "administratie". 

  Pas 3 Producatorii decid singuri cate produse ale lor sunt dispusi sa dea contra unor produse ale altora de care au nevoie. Bineinteles ca fiecare incearca sa dea cat mai putine produse pe cat mai multe, dar undeva apare un echilibru dinamic intre "cerere si oferta".

Cu cat este mai rar produsul sau mai greu de realizat, producatorul are posibilitatea sa ceara mai multe in schimb. Bineinteles ca un produs foarte cautat va incepe sa fie fabricat de mai multi producatori daca au posibilitatea. Din pacate schimbul direct de produse este greoi, prin insasi faptul ca trebuie sa se intalneasca producatorul initial cu consumatorul final. Apoi nu poti cumpara un cal oferind la schimb paini, pentru ca nimeni nu poate consuma atat de multa paine inainte sa se altereze. 

  Pas 4 Apare comertul. Poti schimba fiecare paine pe ceva ne-alterabil si cautat, precum bucati de aur. Apoi cand strangi suficient de multe bucati de aur, le schimbi pe un cal. Un negustor poate si sa schimbe un cal pe foarte multa panza, apoi sa schimbe bucati de panza pe ce are nevoie zinic. Transportul devine mai economic daca doar anumite persoane se ocupa cu mutarea produselor de la producator la beneficiar. 

  Pas 5 Aurul este relativ greu de transportat si atrage atentia hotilor. Anumiti negustori incep sa se ocupe cu pastrarea aurului altora, care primesc in schimb "note-de-banca" cu care isi pot recupera aurul (vezi "banknote"). Notele de banca pot fi nominale, astfel ca hotul bancnotei nu poate recupera aurul proprietarului de drept. 

  Pas 6 Depui aurul la o "sucursala" a unei mari organizatii, mergi pe un drum periculos si poti recupera aurul de la alta "sucursala". Se pare ca sistemul a fost prima data folosit de catre Cavalerii Templieri. 

  Pas 7 Oamenii incep sa schimbe intre ei direct "bancnotele" ne-nominale contra produse, fiecare bancnota putand fi intr-un final schimbata in aur. Intrucat doar un mic procent din aur este efectiv ridicat de la "banca", banca poate sa isi asume riscul sa imprumute o parte din aur altora contra dobanda. In cazul in care prorpietarii aurului dau toti fuga la banca sa-si ridice aurul, banca devine falimentara. 

  Pas 8 Aurul devine prea putin pentru a acoperi in valoare toate produsele de pe piata. Intrucat doar o parte din utilizatori au nevoie efectiv sa foloseasca aurul din spatele bancnotelor, apare banul ne-acoperit in aur. Bancnota ne-acoperita in aur poate fi emisa nelimitat teoretic, dar nu garanteaza schimbul cu aur. Daca se emit prea multe bancnote fata de ce se produce in societate, apare inflatia si banii pierd mult din valoare. Bancile centrale fiecarei tari controleaza emiterea banilor in ritmul cresterii numarului de produse (de obicei putin mai mult). 

Pas 9 Producatorii moderni au nevoie de capital pentru a putea produce produse complexe. Ei trebuie sa plateasca utilaje, terenuri, chirii, salarii inainte sa poata produce. Banca le poate imprumuta bani unor astfel de antreprenori care sunt de incredere sau garanteaza cu proprietati. 

Cat timp banii sunt in contul bancii (in calculator), nu trebuie sa existe neaparat bancnote asociate lor. Bancile pot astfel sa imprumuite mai mult decat bancnotele existente in total pe piata. Pentru a exista totusi un control, banca este obligata sa detina la o banca centrala (BNR in Romania) un procent minim din suma pe care o imprumuta (de exemplu 10%). Daca se doreste ridicarea banilor de catre prea multi deponenti, banca centrala poate oferi un imprumut de urgenta daca banca are sanse sa recupereze acei bani de la cei pe care i-a imprumutat. Altfel banca da faliment. 

  Pas 10 Problema acoperirii banilor in produse poate lua si o alta forma. Banca poate acoperi bancnotele in "promisiuni de plata" ale celor care se imprumuta. Cel care imprumuta o suma de bani, pentru a o returna, trebuie sa produca bunuri sau de obicei servicii (ca angajat), in valoare echivalenta banilor imprumutati plus dobanda.

Astfel, cel care imprumuta "promite" ca va acoperi acei bani nou creati cu produse suplimentare in piata. El va fi obligat sa creeze acele produse pentru a castiga banii pe care trebuie sa ii returneze la banca. In cazul in care cei care imprumuta nu realizeaza produse de acea valoare, va apare inflatie (exista bani suplimentari pentru care nu exista produse). 

Daca bancile se sperie brusc ca imprumutatii nu vor putea returna creditele si blocheaza creditarea, vor exista mai putini bani pe aceleasi produse (deflatie), deci va trebui sa muncesti/produci mai mult pentru a returna aceleasi bancnote catre banca. Unii ar putea sa cedeze nervos si sa nu mai produca de loc acele bunuri. 

  Incheiere Sistemul financiar a devenit foarte complicat si pentru specialistii in economie. De multe ori scopul initial se pierde sub abstractiuni de tip "profit", "crestere economica", "politici monetare", "recesiune". Sa ne amintim ca inca consumam produse si servicii, iar nu bani sau PIB. 

Economia este atat de dezvoltata pe cat reuseste sa produca bunuri si servicii suficiente pentru a satisface nevoile societatii. Este drept ca o criza financiara poate dezorganiza producerea de bunuri, dar este bine sa tinem seama de scopul final cand tratam criza. Criza cea mai grava apare cand economia nu mai poate efectiv sa se coaguleze pentru a produce suficient pentru societate. 

  P.S. De fapt incepusem sa scriu articolul urmator, numit "Economia re-inventata", asta este introducerea :)